Fostul premier condamnat penal Adrian Năstase ar putea s-o consilieze pe Viorica Dăncilă

×
Codul embed a fost copiat

Fostul premier Adrian Năstase îi va oferi consultanţă Vioricăi Dăncilă.

Şefa executivului l-a primit, joi după-amiază la Guvern pe Năstase, iar surse guvernamentale susţin că cei doi au stabilit să colaboreze de acum înainte.

Viorica Dăncilă s-a instalat în fruntea PSD după ce Liviu Dragnea a fost arestat, iar la iniţiativa sa, în partid sunt reactivaţi liderii din garda veche a partidului, foşti preşedinţi precum Năstase, dar şi Mircea Geoană, dar şi lideri din perioada anilor '90 ca Octav Cozmâncă.

Fostul prim-ministru a anunţat de altfel pe blogul său formarea unui grup de sprijin pentru PSD.

Adrian Năstase a fost condamnat de două ori la pedepse de 2, respectiv patru ani de închisoare, în dosarul Trofeul Calităţii şi Zambaccian.

Citește și
Viorica Dancila, Liviu Dragnea
Răspunsul premierului Dăncilă la întrebarea dacă Dragnea i-a cerut OUG pe justiție
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După ce a fost încarcerat la penitenciarul Jilava, pedepsele i-au fost contopite, iar Curtea de Apel Bucureşti i-a mai aplicat un spor de 6 luni, aşa că în final Adrian Năstase trebuia să ispăşească patru ani şi jumătate de închisoare. A ieşit însă din spatele gratiilor, în 2014, după niciun an petrecut în penitenciar.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Întâlnire Iohannis-Dăncilă. ”Am discutat fiecare propunere de ministru în parte”
Întâlnire Iohannis-Dăncilă. ”Am discutat fiecare propunere de ministru în parte”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre fiecare propunere de ministru din cabinet şi speră ca în scurt timp să primească un răspuns.

Răspunsul premierului Dăncilă la întrebarea dacă Dragnea i-a cerut OUG pe justiție
Răspunsul premierului Dăncilă la întrebarea dacă Dragnea i-a cerut OUG pe justiție

Preşedintele interimar al PSD, premierul Viorica Dăncilă, a declarat, marţi seara, că nu a vrut să dea ordonanţe de urgenţă pe Justiţie pentru că nu a considerat că este corect.

Ce crede de fapt Viorica Dăncilă despre
Ce crede de fapt Viorica Dăncilă despre "statul paralel"

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi seara, în conferinţa de presă de la finalul şedinţei CExN, că nu vrea să discute despre "statul paralel", dar a adăugat că asta nu înseamnă că nu există.

Viorica Dăncilă rămâne la șefia PSD până în august. Oamenii lui Liviu Dragnea, îndepărtați din partid
Viorica Dăncilă rămâne la șefia PSD până în august. Oamenii lui Liviu Dragnea, îndepărtați din partid

Vorica Dăncilă s-a instalat la șefia PSD. După şedinţa Comitetului Executiv Național, cu toți liderii din țară, premierul a ieșit la miezul nopții și a anunțat că va conduce formațiunea cel puțin până în august, când va avea loc următorul congres.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.