Dragnea a anunţat "Fondul de Dezvoltare şi Investiţii" prin care primarii pot lua bani

Liviu Dragnea

Liderul PSD a anunţat joi dimineaţă, în plină campanie electorală pentru europarlamentare, lansarea fondului destinat unor proiecte privind dezvoltarea localităţilor discutat încă din decembrie.

 

Liviu Dragnea a anunţat joi dimineaţă că primarii pot accesa fonduri prin Fondul promis de guvern încă din decembrie 2018 şi menit să ajute localităţile să dezvolte proiecte legate de alimentarea cu apă, sisteme de canalizare sau şcoli. Nici premierul şi nici liderul PSD nu au putut specifica atunci de unde vor veni banii, dar au precizat că Fondul ar urma să aibă un buget de 10 miliarde de euro.

 

Mesajul lui Liviu Dragnea

Citește și
Liviu Dragnea
Dragnea: ”Nici eu nu am fost niciodată de acord să se amnistieze faptele de corupţie”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Când eram ministrul dezvoltării am imaginat PNDL pentru că experiența de președinte al Consiliului județean mi-a dat posibilitatea să cunosc problemele cu care se confruntă fiecare comunitate, indiferent de dimensiune. Mulți mi-au spus atunci că e o nebunie și că nu voi reuși. Azi, rezultatele vorbesc de la sine. Începând de astăzi primarii au însă un nou instrument - Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.

Românii merită să aibă aproape de casă școli, grădinițe, creșe, spitale, dispensare, clinici medicale. Fiecare localitate poate avea drumuri asfaltate, apă curentă și canalizare, rețea de electricitate și gaze naturale. Sunt bani și pentru locuinţe sociale pentru tineri sau pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic, cămine culturale și lăcașuri de cult.

Ține numai de primar să vină cu doar două documente la București și banii merg la comunitate, pentru oameni.
Punem la dispoziția primăriilor, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, universitatilor 10 miliarde de euro pentru a oferi cetățenilor o viață mai bună.


Noi ne dorim o Românie puternică, bogată și respectată. Așa cum am promis, creștem România și aducem bunăstare românilor!", a scris Dragnea pe Facebook. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dragnea: De Paște stau cu Irina, cu familia. O să avem pe masă produse româneşti
Dragnea: De Paște stau cu Irina, cu familia. O să avem pe masă produse româneşti

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că va petrece sărbătorile pascale în familie şi îşi propune să aibă pe masă numai produse româneşti.

Dragnea: ”Nici eu nu am fost niciodată de acord să se amnistieze faptele de corupţie”
Dragnea: ”Nici eu nu am fost niciodată de acord să se amnistieze faptele de corupţie”

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi seară, că întrebările anunţate de preşedintele Klaus Iohannis pentru referendum au o aprobare cvasi-unanimă în populaţie şi nu răspund unei controverse.

Dragnea, despre Codurile penale: Nu s-a produs nicio modificare, nici măcar o virgulă
Dragnea, despre Codurile penale: Nu s-a produs nicio modificare, nici măcar o virgulă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a declarat miercuri, referitor la proiectele de modificare a Codurilor penale, adoptate de Camera Deputaţilor, că nu s-a produs nicio schimbare, "nici măcar o virgulă deasupra deciziilor CCR".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.