Dăncilă, despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului: "Am promis o opoziţie activă"

Viorica Dancila - 3
Agerpres

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Viorica Dăncilă, a confirmat, marţi seară, posibilitatea ca PSD să depună, în luna februarie a anului viitor, o moţiune de cenzură împotriva guvernului liberal condus de Ludovic Orban.

Dăncilă, care are şi calitatea de candidat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, a declarat, într-o emisiune la TVR, că moţiunea de cenzură ar urma să fie depusă în contextul unui "program de austeritate pe care vrea să îl implementeze Guvernul Orban".

"Da. Este normal ca PSD să depună o moţiune având în vedere programul de guvernare, programul de austeritate pe care vrea să îl implementeze Guvernul Orban. Am promis că vom face o opoziţie foarte activă, am promis că nu vom lăsa să fie sancţionaţi nici pensionarii, nici salariaţii şi nici să vedem măsurile antiromâni pe care le ia acest guvern. Noi am luat măsuri pro oameni, pro români. Vedem că acum măsurile pe care vor să le ia sunt împotriva românilor", a afirmat Viorica Dăncilă, potrivit Agerpres.

Liderul social-democrat a susţinut, de asemenea, că liberalii "îşi dau mai mereu cu stângul în dreptul".

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Dăncilă: Iohannis a jignit premierul României, a jignit femeia Viorica Dăncilă
Dăncilă: Iohannis a jignit premierul României, a jignit femeia Viorica Dăncilă

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, marţi, că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să justifice banii pe care îi datorează statului și că a jignit-o de mai multe ori.

Birchall şi Guşă, dați afară din PSD. Dăncilă: L-au votat pe Orban
Birchall şi Guşă, dați afară din PSD. Dăncilă: L-au votat pe Orban

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat, marţi seară, că fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall şi Cozmin Guşă au fost excluşi din PSD.

Congres cu lacrimi la PSD. Dăncilă: „Eu plâng foarte greu, poate au fost lacrimi de bucurie”
Congres cu lacrimi la PSD. Dăncilă: „Eu plâng foarte greu, poate au fost lacrimi de bucurie”

Până la o eventuală dezbatere cu preşedintele României, Viorica Dăncilă s-a confruntat marți seara cu colegii din PSD, în cadrul unei şedinţe tensionate.

Dăncilă anunță o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban. ”Nu va rezista”
Dăncilă anunță o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban. ”Nu va rezista”

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a afirmat, joi seară, întrebată cum va colabora cu guvernul PNL dacă va deveni preşedinte, că actualul guvern ”nu va rezista”, liderul PSD anunţând că va depune moţiune de cenzură în luna februarie.

Recomandări
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă

Clasa politică din România, „care ne-a adus pe primul loc în clasamentele de corupție ale Europei”, a furat în ultimii 34 de ani sume “înspăimântătoare”, cu care am fi putut construi 400 de spitale de top, 600 de școli și 1700 km de autostradă.

Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin
Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin

Rusia şi-a intensificat atacurile asupra reţelei feroviare ucrainene pentru a ”paraliza” aprovizionările militare cu material din Occident - în vederea unei noi ofensive -, declară vineri un oficial ucrainean de rang înalt în domeniul securităţii AFP.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.