Carmen Dan, atac la Iohannis: E în campanie electorală și se joacă cu siguranța națională

Carmen Dan, Klaus Iohannis
Agerpres

Ministrul de Interne Carmen Dan a lansat un atac la adresa președintelui Klaus Iohannis, căruia îi cere ”să susțină campania electorală în parametrii normalității, fără a distruge totul în jur”.

Ministrul afirmă că toată lumea înțelege că Iohannis ar face orice pentru a obține încă un mandat la Palatul Cotroceni, ”însă acest ”orice” trebuie să aibă anumite limite”.

Carmen Dan susține că, în urma războiului politic al lui Iohannis cu PSD, sunt afectați și polițiștii.

”Ce fel de președinte de țară este acela care își permite să se joace cu siguranța națională? Cum să ajungi să politizezi activitatea Poliției?

Legea privind autoritatea polițistului a fost în dezbatere publică mai mult de 1 an și jumătate, fiind probabil cel mai larg dezbătut act normativ din ultimii ani. ” - spune ministrul de Interne, într-un mesaj postat pe Facebook.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mesajul integral al ministrului de Interne Carmen Dan:

”Atât poate… din frustrare, din disperare, din ambiție bolnăvicioasă. Indiferent ce îl ”mână în luptă” pe președintele țării, efectele blocării constante a oricărui demers, fără niciun temei legal, se răsfrâng asupra românilor!

Domnule președinte Klaus Werner Iohannis, înțelegem cu toții că ați face orice pentru a obține al doilea mandat. Dar acest ”orice” trebuie să aibă anumite limite, care sunt impuse de elementarul bun simț și care sunt respectate, în general, de majoritatea actorilor politici.

Noi, muritorii de rând, așteptăm de la Domnia Voastră ca măcar acum, în ultimul ceas, să vă recalibrați abordarea și să vă susțineți campania electorală în parametrii normalității, fără a distruge totul în jur, doar de dragul propriei preamăriri.

Ieri ați mai punctat un refuz din colecția de astfel de gesturi cu care ne-ați obișnuit în ultima perioadă de timp. Numai că, de această dată, acțiunea dumneavoastră îndreptată împotriva PSD, afectează polițiștii, care sunt și trebuie să rămână în afara jocurilor politice! Ce fel de președinte de țară este acela care își permite să se joace cu siguranța națională? Cum să ajungi să politizezi activitatea Poliției?

Legea privind autoritatea polițistului a fost în dezbatere publică mai mult de 1 an și jumătate, fiind probabil cel mai larg dezbătut act normativ din ultimii ani. La această lege și-au adus contribuția organizații profesionale, ONG-uri și societatea civilă. Sindicatele polițiștilor au fost, de asemenea, foarte implicate în realizarea acestui proiect și mă aștept să reacționeze la această blocare a demersului legislativ, așa cum le impune interesul celor pe care îi reprezintă.

Vă invit, domnule președinte, să faceți un efort de memorie și să vă amintiți că votul final a fost unul elocvent. Din 192 de parlamentari prezenți, 190 au votat PENTRU, iar parlamentarii din PNL sau USR, adică parlamentarii dumneavoastră, nu au contestat constituționalitatea acestei legi.

Sigur că vom aștepta decizia Curții și vom acționa în consecință. Vă garantez însă, domnule președinte, că oricât efort ați depune, nu veți reuși să blocați dezvoltarea unei instituții a statului. Puteți doar să o întârziați, în detrimentul cetățenilor români. Dar cu ce preț?

Mi-aș fi dorit să vă fi preocupat atât de mult Poliția Română și atunci când polițiștii au fost omorâți, cu sânge rece, în misiune. Vă mai amintiți de polițistul Sorin Vezeteu? Familia lui și, din păcate, multe altele asemenea ei, așteaptă de la noi măsuri pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete. Atunci când s-au produs, ați tăcut. Acum faceți campanie…

Ați terminat cu Jandarmeria Română și acum vă ocupați de Poliție? Ce înseamnă, domnule președinte, Jandarmeria pentru dumneavoastră? Oare jandarmii români sunt doar cei pe care îi acuzați fără probe sau cei care vă păzesc pe frig și viscol reședințele și pe care îi remarcați doar pentru că poartă uniforme diferite de ale SPP-ului?! Sau polițiștii români înseamnă doar deschizătorii de drumuri într-o deplasare “urgentă” către pârtiile de schi?!” - a scris pe Facebook ministrul de Interne.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant

Fostul preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri, cu ocazia prezenţei sale la Tribunalul Vaslui, că deşi nu mai este membru al partidului a rămas un simplu simpatizant PSD.

Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată
Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală
Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat vineri că decizia preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, de a permite Ucrainei să folosească armamentul american pentru a lovi ţinte pe teritoriul rusesc este una "unilaterală".

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.