„Un număr mare de răni prin împuşcare”. Ce a povestit o echipă ONU care a vizitat spitalul al-Shifa din Gaza

Fasia Gaza
Agerpres

O echipă a Organizației Națiunilor Unite a vizitat vineri spitalul al-Shifa din Gaza, care a primit zeci de persoane rănite după împușcăturile în care au murit alți peste 110 oameni. Tragedia a avut loc în timpul unei distribuiri de ajutoare umanitare.

Persoanele prezente au văzut „un număr mare de răni prin împuşcare”, a declarat purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, transmite AFP.

Personalul de la biroul umanitar al ONU (OCHA), OMS şi UNICEF, primii care au putut merge în nord de mai bine de o săptămână, au petrecut vineri dimineaţă puţin peste două ore în acest spital din oraşul Gaza, unde au adus medicamente şi combustibil, a explicat Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU.

"Spitalul Al-Shifa ar fi internat ieri peste 700 de persoane rănite, dintre care 200 sunt încă internate, iar, la momentul acestei vizite, personalul spitalului le-a spus că au primit cadavrele a 70 de persoane ucise ieri", după incidentul din timpul distribuirii ajutoarelor.

Întrebat despre cauzele morţii, acesta a spus că nu ştie dacă membrii echipei au examinat cadavrele. Dar, din ceea ce au văzut, printre "pacienţii vii care erau trataţi, exista un număr mare de răni prin împuşcare", a spus el.

Citește și
erdogan
Recep Tayyip Erdogan: Conflictul din Fâşia Gaza demonstrează falimentul ordinii internaţionale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Joi, martori au spus că soldaţii israelieni au tras într-o mulţime înfometată care se grăbea către camioanele cu ajutoare umanitare în nordul oraşului Gaza.

Numărul morţilor este de 115, iar cel al răniţilor de aproximativ 760, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Un oficial al armatei israeliene a confirmat "tiruri limitate" de către soldaţii care s-au simţit "ameninţaţi" şi a vorbit despre "o busculadă în timpul căreia zeci de locuitori au fost ucişi şi răniţi, unii loviţi de camioanele cu ajutoare".

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O nouă gafă a lui Joe Biden. Președintele american a încurcat Ucraina cu Gaza
O nouă gafă a lui Joe Biden. Președintele american a încurcat Ucraina cu Gaza

Joe Biden a făcut o nouă gafă. Președintele american a încurcat Ucraina cu Gaza în momentul în care a anunțat, de la Casa Albă, că Statele Unite vor începe lansările aeriene de ajutoare umanitare în enclava palestiniană.

Recep Tayyip Erdogan: Conflictul din Fâşia Gaza demonstrează falimentul ordinii internaţionale
Recep Tayyip Erdogan: Conflictul din Fâşia Gaza demonstrează falimentul ordinii internaţionale

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a criticat vineri din nou lipsa acţiunilor concrete în faţa uciderii civililor în războiul din Fâşia Gaza, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Aripa armată a Hamas a anunţat că şapte ostatici israelieni au fost ucişi în Fâșia Gaza
Aripa armată a Hamas a anunţat că şapte ostatici israelieni au fost ucişi în Fâșia Gaza

Şapte ostatici care erau reţinuţi în Gaza au fost ucişi în urma bombardamentelor armatei israeliene asupra enclavei, a declarat vineri Abu Ubaida, purtătorul de cuvânt al brigăzilor al-Qassam, aripa armată a Hamas, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.