Zeci de morţi şi răniţi într-un atac sinucigaş în timpul unei ceremonii funerare în Afganistan

afganistan
AFP

Zeci de oameni au fost ucişi sau răniţi într-un atac-sinucigaş care a avut loc marţi dimineaţa în timpul unei ceremonii funerare în estul Afganistanului, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernului local, informează AFP.

"În jurul orei locale 11:00, un kamikaze a detonat explozivii pe care îi avea asupra sa în timpul unei ceremonii funerare", a declarat Attaullah Khogyani, purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei Nangarhar, adăugând că "40 de persoane au fost ucise sau rănite în timpul atacului, potrivit informaţiilor iniţiale".

Potrivit lui Zaher Adel, purtătorul de cuvânt al spitalului din Jalalabad, capitala provinciei Nangarhar, "12 cadavre şi 56 de răniţi au fost aduşi la spital".

Atacul a vizat o ceremonie funerară organizată pentru un comandant al poliţiei locale.

Situată lângă frontiera cu Pakistanul, provincia Nangarhar, una dintre cele mai instabile din Afganistan, este unul dintre bastioanele talibanilor şi grupării Stat Islamic (SI). Forţe străine şi afgane, precum şi talibanii, luptă aici de ani de zile împotriva SI.

Citește și
Atacuri armate și copii bolnavi de Covid-19. În ce măsură respectă americanii îndemnul ”Fiți inteligenți!”
Atacuri armate și copii bolnavi de Covid-19. În ce măsură respectă americanii îndemnul ”Fiți inteligenți!”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Chiar dacă jihadiştii din SI au fost respinşi mai la nord şi efectivele lor au fost puternic reduse, ei rămân capabili să întreprindă atacuri în centrele urbane.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atac armat asupra unei clinici din Kabul. Ce spun autoritățile
Atac armat asupra unei clinici din Kabul. Ce spun autoritățile

Mai mulţi bărbaţi înarmaţi au atacat marţi o clinică din Kabul a organizaţiei Medici Fără Frontiere (MSF), informează Reuters, citând o sursă din Ministerul de Interne afgan.

Atacuri armate și copii bolnavi de Covid-19. În ce măsură respectă americanii îndemnul ”Fiți inteligenți!”
Atacuri armate și copii bolnavi de Covid-19. În ce măsură respectă americanii îndemnul ”Fiți inteligenți!”

Cinci persoane au fost rănite într-un atac în Texas. S-a întâmplat într-un parc unde s-au adunat sute de persoane pentru a sărbători Ziua Mamei, marcată peste Ocean în această perioadă.

Navă de război lovită accidental de o rachetă. Sunt 19 morți și 15 răniți
Navă de război lovită accidental de o rachetă. Sunt 19 morți și 15 răniți

Armata iraniană a anunţat luni, într-un comunicat, că 19 persoane au fost ucise şi 15 rănite când o navă de război iraniană a fost lovită accidental de o rachetă în timpul unui exerciţiu naval duminică în Golful Oman informează AFP şi Reuters.

Un bărbat a murit, după ce a fost atacat de un rechin, în timp ce făcea surfing
Un bărbat a murit, după ce a fost atacat de un rechin, în timp ce făcea surfing

Un bărbat în vârstă de 26 de an ani a murit sâmbătă după ce a fost atacat de un rechin în timp ce făcea surfing în statul american California, au anunţat autorităţile din cadrul parcului naţional din Santa Cruz, citate de agenţia DPA.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.