Washington Post: Rusia face progrese stabile în construcţia unei versiuni de dronă iraniană

drone ucraina
Getty

Rusia face progrese stabile către obiectivul de a produce în masă un tip de dronă iraniană de atac care ar putea lovi ţinte aflate la peste 1.500 km distanţă şi viza oraşe ucrainene, scrie joi Washington Post, informează Agerpres.

Moscova lucrează la propria versiune a dronei Shahed-136, în ciuda întârzierilor şi sancţiunilor care afectează componentele necesare din alte ţări, conform documentelor.

Ziarul a obţinut documentele de la o sursă despre care spune că este implicată în această activitate în Zona Economică Specială Alabuga în republica Tatarstan din componenţa Federaţiei Ruse, dar care se opune invaziei Ucrainei de către Rusia.

Iranul a recunoscut că a trimis drone în Rusia, dar a declarat anterior că ele au fost trimise înainte de invazia Ucrainei de către Rusia în februarie 2022.

Rusia a negat anterior că forţele sale folosesc drone iraniene în Ucraina, deşi preşedintele Vladimir Putin a cerut creşterea producţiei interne de drone. În aprilie, el a spus că industria dronelor în Rusia ar putea valora în curând peste 20 de miliarde de dolari.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oficiali ruşi nu au fost imediat disponibili pentru a comenta asupra informaţiei din Washington Post.

Casa Albă a declarat la începutul acestei veri că Rusia pare să îşi aprofundeze cooperarea cu Iranul şi a primit deja sute de vehicule aeriene fără echipaj uman (UAV) de la Teheran, despre care Statele Unite, Ucraina şi alte naţiuni occidentale spun că încalcă o rezoluţie din 2015 a Consiliului de Securitate al ONU ce consacră acordul nuclear cu Iranul.

Casa Albă a afirmat în iunie că Iranul construieşte UAV-uri, apoi le expediază peste Marea Caspică pentru a fi folosite de forţele ruse împotriva Ucrainei, transferând câteva sute de drone din august anul trecut.

Săptămâna aceasta, Financial Times a raportat că Washingtonul presează Iranul să oprească vânzările de drone către Moscova.

Cu toate acestea, informaţia din Washington Post evidenţiază eforturile Rusiei de a construi propria fabrică de drone în regiunea Tatarstan la 800 km est de Moscova şi îşi propune să producă 6.000 de drone până în vara anului 2025.

Documentele, revizuite de cercetători de la Institutul pentru Ştiinţă şi Securitate Internaţională cu sediul în Washington la cererea Washington Post, arată că facilitatea rusă este cu aproximativ o lună întârziere faţă de programare.

Inginerii de acolo încearcă să construiască propria versiune de dronă iraniană la scară mai mare şi la o calitate superioară, şi caută de asemenea să adauge capabilităţi pentru a putea lansa un "atac de roi" coordonat asupra unei ţinte, a raportat Washington Post.

Documentele, din iarna 2022 până în primăvară 2023, includ planuri de fabrică şi scheme tehnice, printre alte detalii.

Washingtonul a impus sancţiuni atât Rusiei, cât şi Iranului, inclusiv directori iranieni ai unui producător în domeniul apărării în legătură cu livrări cu drone către Rusia, printre alte entităţi legate de drone şi indivizi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.