Unde a dispărut fosta gimnastă despre care se spune că a fost amanta lui Putin. ”Orice om are secretele sale”

Unde a dispărut fosta gimnastă despre care se spune că este amanta lui Putin. ”Orice om are secretele sale”
Getty

Fosta gimnastă Alina Kabaeva, despre care s-a speculat îndelung că este amanta lui Vladimir Putin, a dispărut fără urmă. Femeia nu a negat niciodată public această relație, în ciuda dezmințirilor repetate ale Kremlinului.

 

A fost campioana olimpică la gimnastică denumită ”cea mai flexibilă femeie din Rusia” și a pozat goală într-o revistă pentru bărbați.

Acum, după ce i-ar fi stat alături lui Putin timp de 12 ani și l-ar fi făcut și tată de gemeni, a dispărut.

Alina Kabaeva, în vârstă de 37 de ani, nu a mai fost văzută în public de anul trecut, când se credea că este însărcinată în două luni cu băieți gemeni, pe care i-ar fi născut în aprilie 2019 la o clinică din Moscova, scrie The Sun.

Citește și
racheta
Putin a primit de ziua lui un test cu racheta care ar putea decide Al Treilea Război Mondial
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit unor surse, aceștia ar fi cei de-al patrulea și al cincilea copil pe care ea i-a avut cu Putin.

”Am o viață privată în care nu permit niciun fel de ingerințe. Trebuie respectată”, a spus la un moment dat președintele Rusiei.

The Sun susține că Alina Kabaeva își crește acum copiii undeva în Italia, în timp ce alte surse spun că Putin se află deja într-o altă relație, cu o femeie mai în vârstă decât fosta gimnastă.

Iar într-o țară în care dușmanii președintelui dispar adesea fără urmă, există probabilitatea ca explicația dispariției Alinei să fie mai sinistră.

În mod cert, este neobișnuit ca femeia să intre în pământ, pentru că nu a fost niciodată o persoană care să evite lumina reflectoarelor.

 

”O sportivă nu se poate îndrăgosti de un președinte?”

 

A devenit cunoscută pe când era doar o adolescentă și a câștigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, urmată de un aur la Atena, patru ani mai târziu.

În 2004 a acceptat să pozeze goală pentru revista Maxim, acoperită cu o blană și cam nimic altceva.

Fotograful Mikhail Korolov a comentat despre acest episod: „Nici nu am avut nevoie să o conving. S-a comportat foarte natural, e plină de sexualitate".

În această perioadă, Alina- care a fost deposedată de șase medalii obținute la campionatul mondial în urma unor acuzații de dopaj- l-a întâlnit pentru prima dată pe Vladimir Putin. El era căsătorit, ea avea o relație cu un polițist.

Evident, situația a generat mult interes din partea presei. Mama Alinei a oferit și un indiciu asupra a ceea ce urma să se audă: „O sportivă nu se poate îndrăgosti de un polițist? Sau chiar de un președinte?”.

În primăvara anului 2008, un ziar deținut de Alexander Lebedev, un fost spion coleg cu Putin, a scris că Alina se află într-o relație cu președintele Rusiei.

Miliardarul Lebedev a închis pe loc ziarul, invocând dificultăți financiare, dar surse din interior insistă că povestea era reală.

Putin a negat afirmațiile, atacându-i pe ”mucoșii cu fantezii erotice care se bagă în viața altora”.

În iulie 2008, ziarul Sobesednik publica informația că Alina și-a anulat participarea la o emisiune TV din cauza unor probleme pe care le avea cu sarcina. Informația a dispărut rapid de pe toate site-urile rusești care au preluat-o.

În primăvara lui 2019, tabloidul Gazeta Express susținea că Alina a născut.

Antrenoarea și confidenta ei, Irina Viner- soția oligarhului și fost acționar al clubului londonez Arsenal, Alisher Usmanov- a declarat atunci: „Când Alina va găsi momentul potrivit, o va spune ea însăși. Sunt doar fericită pentru ea".

Tot în 2019, datele oficiale publice arată că Alina a zburat alături de doi dintre cei mai de încredere prieteni ai lui Putin din Praga până la Soci.

Unul dintre aceștia era medicul Armatei Roșii, Dmitry Gorelov, decorat personal de Putin în 2000.

 

A apărut alături de Putin cu un inel de logodnă

 

New York Post susținea că atunci s-a născut fiul lui Putin, Dmitry. Apoi, în 2012, aceeași publicație spunea că Alina a născut și o fiică.

Mai mult, se zvoneste că un alt copil al Alinei, făcut cu Putin, ar fi fost adus pe lume în 2015.

Ulterior, în ciuda negărilor vehemente ale Kremlinului, Alina părea să se bucure de toate aceste speculații publice.

În 2011, ea spunea râzând în revista Russian Vogue: „Nepotul meu dulce Arseny s-a alăturat familiei noastre din Moscova. Toată lumea, desigur, crede că este fiul meu”.

Unii speculează că toți copiii pe care i-a avut cu Putin sunt înregistrați pe numele surorii sale, Lyasana.

Dacă este într-adevăr mama copiilor lui Vladimir Putin, atunci Alina deținea un control semnificativ asupra liderului de la Kremlin.

Iar în 2012 se pare că a decis să profite de asta. La acea vreme, Putin era căsătorit cu soția sa Lyudmila, mama celor două fiice adulte ale sale adulte, fără planuri de divorț.

Observatorii cred că Alina a vrut să fie oficial recunoscută drept partenera lui Putin la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci - așa că s-a prezentat la eveniment purtând ceea ce părea a fi o verighetă.

Alina, care este cu 31 de ani mai tânără decât Putin, a luptat pentru acest lucru, dar recunoașterea nu a urmat.

Totuși, nu a abandonat idea. Vizionarea unui interviu televizat din acel an ar fi putut să fie inconfortabilă pentru Putin.

În loc să nege fără echivoc o relație cu președintele rus, gesturile sale - râsul cochet și o mână pe care și-a trecea nervos prin păr - au sugerat contrariul.

Ea a spus atunci că încă nu are copii - dar când a fost întrebată dacă a întâlnit pe cineva cu care vrea să se căsătorească, Alina a răspuns: „Da, am întâlnit”.

Publicul tânăr a izbucnit în aplauze, cu puțini spectatori care nu știau de numele pe care nimeni nu a îndrăznit însă să-l menționeze.

 

Ducea o viață de primă doamnă a Rusiei

 

La împlinirea a 30 de ani, principalul canal de televiziune rus a difuzat un documentar strălucitor despre ea, în care în cele din urmă a abordat direct afirmațiile că ar fi avut copii de Putin - deși nu l-a numit din nou.

Ea a spus: „Întreaga țară - și poate și în alte țări - scrieți că am doi sau trei copii. Din păcate, încă nu-i am".

Apoi, înainte de a dispărea în mod misterios timp de patru luni, în mai 2014, ea a sugerat: „Oricine ar trebui să aibă propriile sale secrete”.

Și tot nu a putut nega o relație cu Putin, spunând doar atât: „Sper că într-o bună zi bârfitorii se vor liniști”.

Întrebată apoi despre inelul pe care l-a purtat la Jocurile Olimpice, ea a răspuns neconvingător: „Nu-mi amintesc ce inel aveam”.

Putin a anunțat că divorțează de Lyudmila în 2013 - și purtătorul de cuvânt al acestuia a sugerat că nu are timp pentru o altă femeie în viața sa aglomerată.

„Uitați-vă la programul de lucru al lui Putin”, a spus el. „Veți vedea că nu există loc pentru afacerile de familie”.

Purtătorul de cuvânt a respins zvonurile despre o căsătorie secretă din 2014 cu Alina, catalogându-le „un exercițiu pe internet pentru ameliorarea plictiselii”.

Dar în 2015, Alina părea să trăiască viața unei prime doamne.
Se zvonea că avea la dispoziție o flotă de limuzine - iar în timpul unei vizite la o cafenea din Moscova o însoțise o echipă de agenți de securitate care aveau arme automate.

Până atunci, ea fusese deja numită președinte al celui mai important imperiu de presă pro-Kremlin din Moscova, National Media Group - în ciuda faptului că nu avea experiență.

A fost o schimbare de carieră pentru o femeie care se apucase de modelling și cântat, dar avea și un loc în parlamentul rus de șapte ani. Deodată, reușea să interzică poveștile nedorite despre ea însăși.

Un diplomat occidental din Rusia a spus în 2015: „Până de curând, a fost deputat în Duma de Stat. Se vedea respectul exagerat pe care i l-au acordat alți deputați. Credeau că este aproape de țar”.

În 11 octombrie 2018, Alina a fost văzută pentru ultima dată în public - o apariție rară, în care a vorbit despre antrenamentul copiilor preșcolari în gimnastică ritmică la o universitate din Sankt Petersburg.

 

Ce a răspuns Putin când a fost întrebat când se va recăsători

 

Trei luni mai târziu, un jurnalist de la tabloidul LifeNews - controlat de Alina - i-a cerut lui Putin la o conferință de presă să răspundă la următoarea întrebare: „Când te vei căsători? Și cu cine?”.

Puternic om de la Kremlin a zâmbit și - părând chiar fericit că i s-a pus întrebarea - a recunoscut: „Ca orice persoană decentă va trebui să fac asta mai devreme sau mai târziu”.

Putin nu a menționat însă cu cine se va căsători, dar mulți au luat întrebarea fie ca o presiune din partea Alinei, fie ca începerea unei campanii de PR de la Kremlin pentru a dezvălui identitatea viitoarei primei doamne a Rusiei.

Cu toate acestea, de atunci au existat puține informații despre Alina - în ciuda zvonurilor că a născut gemeni în aprilie 2019.

La scurt timp după aceea, obstetricianul Leyla Adamyan, care lucrează la clinica în care ar fi născut Alina, a primit ordinul „Pentru Meritul Patriei” - cea mai înaltă medalie civilă a țării - personal de la Putin.

Jurnalista Anna Mongayt, de la canalul independent TV Rain, a numit premiul „o coincidență interesantă”.

Poate că Alina se dedică cu adevărat copiilor ei într-o intimitate totală. Dar tăcerea cu care dispariția ei a fost întâmpinată în Rusia este asurzitoare.

Chiar și fostul prieten al gimnastei Alinei, Lyasan Utiasheva, în vârstă de 35 de ani, acum gazdă TV și socialistă cu 4,9 milioane de adepți pe rețelele de socializare, spune că nu o poate contacta pe prietena ei.

„Este foarte greu să rămâi în contact”, a spus ea. „Dar trebuie să respecți poziția oricărei persoane, așa că accepți, iubești - și nu vrei să te bagi în viața ei”.

Între timp, prietenii Alinei - și întreaga Rusie - sunt lăsați să se întrebe când sau dacă va mai ieși vreodată din nou în public.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vladimir Putin anunţă că Rusia a înregistrat al doilea vaccin împotriva COVID-19
Vladimir Putin anunţă că Rusia a înregistrat al doilea vaccin împotriva COVID-19

Rusia a înregistrat un al doilea vaccin împotriva COVID-19, a anunţat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin în cadrul unei şedinţe a guvernului de la Moscova, relatează Reuters, EFE şi Interfax, citat de Agerpres.

Putin a primit de ziua lui un test cu racheta care ar putea decide Al Treilea Război Mondial
Putin a primit de ziua lui un test cu racheta care ar putea decide Al Treilea Război Mondial

Vladimir Putin împlineşte miercuri 68 de ani, iar de ziua lui a primit în dar un test cu o rachetă de croazieră hipersonică.

Aleksei Navalnîi îl acuză direct pe Vladimir Putin de otrăvirea sa. Kremlinul îl acuză pe opozant că lucrează cu CIA
Aleksei Navalnîi îl acuză direct pe Vladimir Putin de otrăvirea sa. Kremlinul îl acuză pe opozant că lucrează cu CIA

Opozantul politic rus Aleksei Navalnîi a declarat pentru săptămânalul german Der Spiegel că preşedintele Vladimir Putin s-a aflat în spatele tentativei de otrăvire şi a subliniat că nu se teme.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.