Un ministru belgian a dezvăluit lista secretă cu preţurile vaccinurilor împotriva Covid-19 plătite de UE

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul belgian al bugetului, Eva De Bleeker, a dezvăluit diferitele preţuri secrete ale vaccinurilor împotriva COVID-19 pe care Comisia Europeană le-a negociat cu companiile farmaceutice în numele statelor membre.

El a postat pe Twitter o listă confidenţială pe care apoi a şters-o, recunoscând că a fost prea transparentă, relatează vineri agenţia EFE.

Conform acelei liste, cu preţuri în diferite monede, aşa cum au fost ele înscrise în contracte, preţul unei doze din viitorul vaccin AstraZeneca-Oxford este de 1,78 de euro, cel al Johnson&Johnson 6,9 euro, Sanofi-GSK 7,56 euro, CureVac 10 euro, Pfizer-BioNTech 12 euro şi Moderna 14,6 euro, transmite Agerpres.

Vaccinul Pfizer-BioNTech este primul care va fi distribuit în statele UE, încă înainte de sfârşitul anului în curs, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) fiind aşteptată să-l aprobe pe 21 decembrie, iar pe 6 ianuarie va decide şi asupra aprobării vaccinului produs de Moderna.

Comisia Europeană, care a evitat să ofere detalii despre detaliile contractelor, anunţând doar încheierea lor şi numărul de doze prevăzute în fiecare, a evitat să confirme dacă preţurile dezvăluite de ministrul belgian sunt chiar cele înscrise în contracte. „Informaţia despre preţuri este disponibilă pentru statele membre, ca parte a negocierilor'', precum şi pentru Parlamentul European, a răspuns purtătorul de cuvânt al executivului comunitar, Eric Mamer.

Citește și
coronavirus
Topul informațiilor înșelătoare despre vaccinul anti-COVID care circulă în spațiul public
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Această confidenţialitate este în interesul companiilor, fără nicio îndoială, dar şi în interesul publicului'', întrucât „dacă această informaţie s-ar face publică ar slăbi poziţia de negociere a Comisiei'', a spus la rândul său purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru sectorul sănătăţii, Stefan de Keersmaecker.

În ce o priveşte, ministrul Eva De Bleeker, membră a partidului liberal flamand Open VLD, după ce a şters postarea cu respectiva listă s-a scuzat pentru dezvăluirea acestei informaţii care a fost bine ţinută la secret luni la rând.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Comparație între vaccinurile Pfizer și Moderna. Ce asemănări și diferențe sunt între cele două
Comparație între vaccinurile Pfizer și Moderna. Ce asemănări și diferențe sunt între cele două

Agenţia pentru Alimentaţie şi Medicamente din Statele Unite (FDA) a autorizat săptămâna trecută vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer şi este pe punctul de a da aviz favorabil şi celui realizat de Moderna.

Topul informațiilor înșelătoare despre vaccinul anti-COVID care circulă în spațiul public
Topul informațiilor înșelătoare despre vaccinul anti-COVID care circulă în spațiul public

În contextul în care la nivelul Uniunii Europene urmează să fie aprobat un vaccin anti-COVID, ce va fi distribuit concomitent în toate statele, autoritățile au inițiat o campanie pentru combaterea informațiilor înșelătoare ce apar în spațiul public.

Iohannis: ”Din martie începem vaccinarea populației generale. Vom primi 100.000 de doze pe săptămână”
Iohannis: ”Din martie începem vaccinarea populației generale. Vom primi 100.000 de doze pe săptămână”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că după Crăciun va începe campania de vaccinare anti-COVID, menţionând că personalul medical va fi prima categorie care va fi imunizată, iar în lunile martie, aprilie şi mai - populaţia generală.

Campania de vaccinare. Spitalele în care vor ajunge primele doze de vaccin anti-COVID
Campania de vaccinare. Spitalele în care vor ajunge primele doze de vaccin anti-COVID

Dozele de vaccin din prima tranşă "simbolică" vor fi alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele 10 unităţi medicale de fază I, informează, Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.