Un bărbat și-a ucis mama, a sunat la 112 și apoi s-a sinucis. Ce au descoperit anchetatorii în casa acestora

crima
Shutterstock

Crimă urmată de sinucidere într-un cartier din Milano. Un bărbat și-a ucis mama, a sunat la 112 și apoi s-a aruncat de la fereastra apartamentului în care locuia.

Bărbatul în vârstă de 53 de ani locuia împreună cu mama sa, de 86 de ani, într-un apartament situat la etajul 4 al unui bloc din cartierul Niguarda, Milano.

Acesta și-a înjunghiat mama în zona gâtului, apoi a sunat la 112 pentru a amenința că se sinucide, fără a dezvălui însă crima pe care o făcuse. La fața locului au ajuns imediat polițiștii și pompierii. Între timp, bărbatul se aruncase de la fereastră, relatează Corriere Adriatico.

Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit căzut peste un gard de fier, în timp ce cadavrul mamei sale, care prezenta o tăietură adâncă la gât, a fost descoperit în dormitorul locuinței.

Medicul legist a declarat că femeia era moartă de mai multe ore, poate chiar o zi sau două.

Citește și
crima medias
Pedeapsa primită de germanul care s-a filmat în timp ce omora o bătrână din Mediaș și a transmis crima pe internet
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În locuința celor doi au fost găsite câteva bilete de adio în care fiul își exprima teama de a ajunge cercetat pentru uciderea mamei sale. Potrivit anchetatorilor, bărbatul suferea de probleme psihiatrice. El fusese spitalizat în 2018, după ce a avut o criză în așteptarea unui consult la spital. Mama sa menționase atunci că fiul ei suferea de tulburări psihice de aproximativ doi ani.

În apartament nu au fost găsite însă medicamente de niciun fel.

Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
The Guardian: Corupția și crima organizată din România fac jocul Rusiei în problema cerealelor ucrainene
The Guardian: Corupția și crima organizată din România fac jocul Rusiei în problema cerealelor ucrainene

Planul de a exporta cereale din Ucraina prin porturile dunărene şi prin portul Constanţa, după ce Rusia a ieşit din acordul de la Marea Neagră, este singura cale ce ar avea sens din punct de vedere economic, însă nu este o soluţie uşoară.

 

Pedeapsa primită de germanul care s-a filmat în timp ce omora o bătrână din Mediaș și a transmis crima pe internet
Pedeapsa primită de germanul care s-a filmat în timp ce omora o bătrână din Mediaș și a transmis crima pe internet

Tânărul german care, anul trecut, a ucis o bătrână din Mediaș, județul Sibiu, a filmat și transmis crima printr-un apel video, a fost condamnat la 14 ani de închisoare.

Alina, fata ucisă în Mangalia, a fost bătută de tată și părăsită de mamă. Voia să meargă la facultate și să ajungă polițistă
Alina, fata ucisă în Mangalia, a fost bătută de tată și părăsită de mamă. Voia să meargă la facultate și să ajungă polițistă

În vreme ce procurorii caută încă explicații pentru crima șocantă de la Mangalia, au apărut imagini tulburătoare, surprinse la scurt timp după ce tânăra de 18 ani și-a ucis prietena.

Detalii terifiante despre crima din Mangalia. Loredana a cărat cadavrul în valiza victimei, cu taxiul. Cum a murit Alina
Detalii terifiante despre crima din Mangalia. Loredana a cărat cadavrul în valiza victimei, cu taxiul. Cum a murit Alina

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Viorel Teliceanu, a oferit noi detalii terifiante despre crima din Mangalia, în care o tânără de 18 ani pe nume Alina a fost ucisă de colega ei de cameră, Loredana.  

Fata găsită moartă în Mangalia, dusă cu geamantanul în parc: ”Nu avea față deloc”. Incredibil cine a ucis-o
Fata găsită moartă în Mangalia, dusă cu geamantanul în parc: ”Nu avea față deloc”. Incredibil cine a ucis-o

O crimă oribilă a șocat orașul Mangalia. O tânără de 18 ani a fost găsită fără suflare într-un parc, plină de răni și îmbrăcată sumar. După ce au identificat-o, anchetatorii au anunțat că au și o suspectă în acest caz.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.