Sute de mii de manifestanţi au ieșit din nou în stradă, în Franța

Sute de mii de manifestanţi au ieșit din nou în stradă, în Franța

Sute de mii de persoane au manifestat din nou, marţi, pe tot cuprinsul Franţei împotriva controversatei reforme a pensiilor ce urmează să fie prezentată miercuri de executiv, greva continuând mai ales în sectorul transporturilor, relatează AFP.

Ministerul de Interne a comunicat că la proteste au luat parte 339.000 de manifestanţi, dintre care 31.000 la Paris, în timp ce principala confederaţie sindicală GGT a anunţat o participare de 885.000 de persoane.

Participarea a fost însă în scădere faţă de prima zi de mobilizare, 5 decembrie, când ministerul comunicase o prezenţă de 806.000 manifestanţi pe întreg teritoriul.

Ziua de miercuri se anunţă crucială pentru executivul francez, care nu intenţionează să facă pasul înapoi în privinţa reformei, promisă în campania prezidenţială de Emmanuel Macron.

Manifestanţii vor să oblige guvernul să renunţe la instituirea unui 'sistem universal' de calculare a pensiei, pe bază de puncte, în locul celor 42 de regimuri existente, şi care să fie 'mai just' şi echilibrat financiar.

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Majoritatea francezilor susţine greva, temându-se de o precarizare a situaţiei pensionarilor în urma reformei.

Marţi, transporturile publice au rămas foarte perturbate, pentru a şasea zi consecutiv, la fel şi activitatea unora dintre şcoli.

Şapte din cele opt rafinării din ţară au fost blocate, potrivit sindicatelor. Transportul aerian a fost parţial afectat de o grevă a controlorilor de trafic.

Miercuri, traficul feroviar al companiei naţionale SNCF şi cel al transporturilor pariziene (RATP) va fi în continuare puternic perturbat. Va circula doar un tren de mare viteză din patru, iar la Paris vor fi închise zece linii de metrou, au anunţat cele două societăţi.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Zelenski trage un semnal de alarmă cu privire la un risc nuclear cu ocazia marcării a 38 de ani de la Cernobîl
Zelenski trage un semnal de alarmă cu privire la un risc nuclear cu ocazia marcării a 38 de ani de la Cernobîl

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a tras vineri un semnal de alarmă împotriva riscului unui incident nuclear din cauza ocupaţiei ruse a Centralei Nucleare Zaporojie, un avertisment cu ocazia marcării a 38 de ani de la catastrofa de la Cernobîl.

Veste uriașă pentru britanici. Regele Charles al III-lea își reia activitățile, starea sa este ”foarte încurajatoare”
Veste uriașă pentru britanici. Regele Charles al III-lea își reia activitățile, starea sa este ”foarte încurajatoare”

Regele Charles al III-lea își va relua peste câteva zile activitățile, în condițiile în care tratamentul împotriva cancerului a dat rezultate ”foarte încurajatoare”, iar medicii sunt ”optimiști” în ceea ce privește vindecarea suveranului britanic.  

Un jurnalist al ediţiei ruse a revistei Forbes, arestat pentru difuzarea de „informaţii false” despre armata rusă
Un jurnalist al ediţiei ruse a revistei Forbes, arestat pentru difuzarea de „informaţii false” despre armata rusă

Un jurnalist al ediţiei ruse a revistei Forbes, Serghei Mingazov, a fost arestat sub acuzaţii de răspândire de "informaţii false" despre armata rusă, respectiv despre cazul civililor ucişi în oraşul ucrainean Bucea.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.