Rușii au arestat un al nouălea suspect în cazul atentatului de la Moscova. Cine este și de ce a fost acuzat

atac moscova
StirilePROTV

O a noua persoană acuzată de implicare în organizarea atentatului revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic, care a făcut peste 140 de morţi într-o sală de concerte de lângă Moscova, a fost arestată şi plasată în arest preventiv.

Cu exact o săptămână în urmă, indivizi înarmaţi au deschis focul la Crocus City Hall, o sală de concerte dintr-o suburbie a Moscovei, înainte de a incendia clădirea.

Autorităţile ruse au anunţat miercuri un bilanţ de 143 de morţi, iar ministrul rus al sănătăţii, Mihail Muraşko, a declarat vineri că o altă persoane a decedat la spital. Zeci de răniţi sunt în continuare spitalizaţi.

Patru presupuşi atacatori au fost de atunci arestaţi, precum şi mai mulţi suspecţi acuzaţi că i-au ajutat.

Un al nouălea suspect, Nazrimad Lutfulloi, a fost arestat şi plasat în arest preventiv până cel puţin pe 22 mai, a anunţat serviciul de presă al unui tribunal din Moscova.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El este originar din Tadjikistan, fostă republică sovietică din Asia Centrală, la fel ca presupuşii autori ai atacului.

Autorităţile ruse nu au precizat deocamdată pentru ce fapte îl acuză.

Atentatul este unul dintre cele mai sângeroase din ultimii 20 de ani în Rusia şi cel mai grav revendicat de către gruparea jihadistă Statul Islamic pe teritoriul european.

Statul Islamic a confirmat vineri arestarea a patru dintre membrii săi, pe care i-a identificat ca fiind autorii atacului.

În pofida acestei revendicări jihadiste clare, autorităţile ruse persistă în a face legătură cu Ucraina, ţară împotriva căreia Rusia duce un război de peste doi ani.

Anchetatorii au declarat vineri că presupuşii atacatori au mărturisit că atacul a fost coordonat "de un bărbat sub pseudonim prin intermediul unor mesaje vocale pe aplicaţia de mesagerie Telegram".

"La indicaţiile coordonatorului, teroriştii s-au îndreptat cu maşina, după comiterea crimei, spre frontiera ruso-ucraineană, cu scopul de a o traversa şi de a ajunge la Kiev pentru a primi recompensa ce le-a fost promisă", a declarat Comitetul de Anchetă rus, organismul însărcinat cu principalele dosare penale în Rusia.

Acesta afirmase joi că autorii atentatului ar fi avut "legături cu naţionalişti ucraineni" şi că ar fi primit "importante" sume de bani provenind din Ucraina.

Preşedintele Vladimir Putin a declarat la rândul său că presupuşii atacatorii ar fi încercat să fugă în Ucraina în momentul arestării lor.

Directorul Serviciului Federal de Securitate (FSB, ex-KGB), Aleksandr Bortnikov, a acuzat serviciile secrete ucrainene şi occidentale de a fi "facilitat" atacul.

Ucraina dezminte categoric orice fel de implicare în acest atentat, notează AFP.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.