Rusia și Ucraina, eșec la negocierile din Turcia. Moscova și Kievul nu au semnat un nou acord de schimb de prizonieri

prizonieri
Imago

Rusia și Ucraina nu au ajuns la un nou acord privind schimbul de prizonieri în timpul discuțiilor purtate în Turcia.

Rusia şi Ucraina nu au semnat un nou acord de schimb de prizonieri în Turcia, declară joi însărcinata rusă cu drepturile omului, Tatiana Moskalkova, care precizează că declaraţii pe care le-a făcut anterior cu privire la un eventual acord au fost interpretate greşit, relatează AFP, citată de News.ro.

Referindu-se la informațiile din presă potrivit cărora a fost încheiat un nou acord privind schimbul de prizonieri, Moskalkova a subliniat că "cineva a înțeles greșit ceva". Comisarul a explicat că subiectul discuțiilor sale cu reprezentantul ucrainean a vizat rezultatele activității lor anterioare, precizând că schimburile în cauză "au avut loc deja".

Ultimul schimb de prizonieri, înaintea noului an

Moscova și Kievul au făcut schimb de prizonieri de mai multe ori de la începutul crizei ucrainene.

Anterior, Rusia şi Ucraina au făcut schimb de prizonieri de război, cu puţin timp înainte de trecerea într-un nou an, transmite dpa.

Citește și
recep erdogan
Ucraina și Rusia i-au cerut lui Erdogan să intervină în favoarea unui „culoar umanitar”. Cum a răspuns liderul Turciei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Şeful biroului prezidenţial de la Kiev, Andrii Iermak, a precizat într-un comunicat distribuit pe Telegram că 140 de soldaţi s-au întors acasă.

Agenţia de ştiri rusă TASS a transmis la rândul ei că armata rusă şi-a recuperat 82 de combatanţi. Nu au fost furnizate detalii privind momentul sau locul schimbului.

Ruşii eliberați, în mare parte soldaţi răniţi, au fost transportaţi imediat la Moscova pentru continuarea tratamentului, a precizat TASS.

Între ucrainenii eliberaţi s-au numărat opt femei, precum şi răniţi şi combatanţi din Mariupol. "Bine aţi venit acasă, dragii noştri", a mai scris Iermak pe Telegram.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rusia ar putea crește vârsta de încorporare în această primăvară
Rusia ar putea crește vârsta de încorporare în această primăvară

Rusia ar putea ridica limita superioară de vârstă pentru rușii care urmează să fie înrolaţi în forţele armate.

Ucraina și Rusia i-au cerut lui Erdogan să intervină în favoarea unui „culoar umanitar”. Cum a răspuns liderul Turciei
Ucraina și Rusia i-au cerut lui Erdogan să intervină în favoarea unui „culoar umanitar”. Cum a răspuns liderul Turciei

Mediatorii pentru drepturile omului ucrainean şi rus au cerut intervenţia preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan în favoarea unui „culoar umanitar” care să permită evacuarea femeilor, a copiilor şi a răniţilor rămaşi în zona frontului din Ucraina.

Scenariul posibil care ar putea să ducă la încheierea războiului din Ucraina în acest an. Răspunsul Rusiei dacă va pierde
Scenariul posibil care ar putea să ducă la încheierea războiului din Ucraina în acest an. Răspunsul Rusiei dacă va pierde

Un fost general al armatei americane a declarat, pentru Insider, că războiul din Rusia și Ucraina s-ar putea încheia în acest an, dar în cazul unei înfrângeri, Kremlinul va avea un răspuns dur.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.