Probleme fără sfârșit în SUA. Cu ce dificultăți se confruntă americanii la începutul anului

Probleme fără sfârșit în SUA. Cu ce dificultăți se confruntă americanii la începutul anului

La fel ca de Crăciun, Anul Nou a venit în Statele Unite cu perturbări în transporturile aeriene. În plus, America se confruntă cu noi cazuri de Covid-19, mai ales infectări cu tulpina Omicron.

SUA au intrat în 2022 cu problemele și temerile de la sfârșitul lui 2021.

Dr. Megan Ranney, profesor de medicină de urgență, Școala de Sănătate Publică din cadrul Universității Brown: "Omicron este, cu adevărat, peste tot. Cel mai mult mă îngrijorează, în luna următoare, că economia noastră s-ar putea închide. Și asta nu din cauza unor restricții luate la nivel federal, sau de guvernele statelor. Pur și simplu, s-ar putea să ne îmbolnăvim prea mulți dintre noi".

Transporturile aeriene au fost perturbate și în prima zi de Anul nou - peste 4.400 de zboruri anulate, dintre care, aproape jumătate, curse internaționale. Companiile aeriene se confruntă cu probleme de personal, întrucât membri ai echipajelor sunt bolnavi de Covid sau în carantină. În plus, și vremea rea, cu furtuni de zăpadă și vânt puternic, a dat peste cap traficul aerian, încă dinainte de Crăciun.

Dr. Peter Hotez, decan și profesor de medicină tropicală, Colegiul de Medicină Baylor: "Ar trebui să ne așteptăm la întârzieri uriașe și perturbări în toate nodurile de transport".

Citește și
alexandru rafila
Un virusolog din SUA îi cere demisia lui Alexandru Rafila. Critici dure la adresa ministrului Sănătății
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Serviciile medicale - duse până la limita epuizării după valurile succesive ale pandemiei - primesc iarăși din ce în ce mai mulți bolnavi de Covid. Vasta majoritate - nevaccinați.

Dr. William Schaffner, divizia de boli infecțioase, Centrul Medical al Universității Vanderbilt: "Fie că sunt adulți sau copii, nu vedem același nivel al severității bolii. Însă dacă nu sunteți vaccinați, faceți parte din grupul de cel mai mare risc".

Incendiul devastator din Colorado, care s-a propagat rapid, ațâțat derafale de vânt de forța unui uragan, a fost stins de o ninsoare puternică.

Un strat de zăpadă s-a așternut peste ruinele celor peste 1.000 de case distruse de foc.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Caz tragic în SUA. Doi soți nevaccinați au murit la câteva ore distanță din cauza COVID. De ce au refuzat să se imunizeze
Caz tragic în SUA. Doi soți nevaccinați au murit la câteva ore distanță din cauza COVID. De ce au refuzat să se imunizeze

Doi soți din SUA au murit din cauza complicațiilor provocate de COVID-19 în aceeași zi, în decembrie 2021. Membrii familiei au declarat pentru presa locală că aceștia nu erau vaccinați, potrivit Business Insider.

Un virusolog din SUA îi cere demisia lui Alexandru Rafila. Critici dure la adresa ministrului Sănătății
Un virusolog din SUA îi cere demisia lui Alexandru Rafila. Critici dure la adresa ministrului Sănătății

Cristian Apetrei, profesor de Boli Infecţioase şi Microbiologie la Facultatea de Medicină şi la Şcoala Doctorală de Sănătate Publică a Universităţii din Pittsburgh, l-a atacat în termeni duri pe Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Biden îi transmite lui Putin că SUA și aliații vor răspunde
Biden îi transmite lui Putin că SUA și aliații vor răspunde "decisiv" dacă Rusia invadează Ucraina

Președintele Biden i-a transmis, joi, președintelui rus Vladimir Putin, în cadrul unei convorbiri telefonice, că SUA și aliații săi vor reacționa "decisiv" dacă Ucraina va fi invadată, a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.