Prima reacție de la Casa Albă după ce s-a prăbușit avionul lui Prigojin. „Nimeni nu ar trebui să fie surprins”

Avion prabusit
AP

Președintele american Joe Biden a fost informat despre avionul prăbușit în Rusia, la bordul căruia s-ar fi aflat liderul grupării de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a transmis Casa Albă.

O purtătoare de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe a declarat că „nimeni nu ar trebui să fie surprins” dacă informațiile potrivit cărora Prigojin se afla la bordul aeronavei prăbușite, conform CNN.

„Am văzut informațiile. Dacă se confirmă, nu ar trebui să fie nimeni surprins. Războiul dezastruos din Ucraina a făcut ca o armată privată să mărșăluiască spre Moscova, iar acum - după câte se pare - la asta”, a declarat purtătoarea de cuvânt Adrienne Watson.

Şeful Wagner, Evgheni Prigojin, se afla pe listă celor 10 pasageri aflaţi la bordul unui avion prăbuşit în Rusia. Nimeni nu a supravieţuit, potrivit News.ro.

Până acum s-au găsit opt cadavre la locul prăbuşirii avionului, potrivit agenţiei de presă RIA.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nu a fost confirmată oficial prezenţa liderului grupului paramilitar Wagner la bordul avionului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.