Politico: Preşedintele Joe Biden va semna un acord de parteneriat strategic cu Vietnamul

joe biden
AFP

Preşedintele american Joe Biden va semna un acord de parteneriat strategic cu Vietnamul în timpul unei vizite de stat care va avea loc la mijlocul lunii septembrie, a informat vineri Politico.

 

Acordul va permite o nouă colaborare bilaterală ce va stimula eforturile Vietnamului de a-şi dezvolta sectorul tehnologiei înalte în domenii precum producţia de semiconductori şi inteligenţa artificială, a spus Politico.

O sursă familiarizată cu aceste planuri a declarat vineri pentru Reuters că preşedintele Biden ia în calcul o deplasare în Vietnam în luna septembrie.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat la începutul acestei luni că va călători în curând în Vietnam pentru că această ţară asiatică doreşte să ridice nivelul relaţiei sale cu Statele Unite şi să devină un partener important al Washingtonului.

Casa Albă nu a confirmat planurile pentru această călătorie.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La o întâlnire în luna aprilie, prim-ministrul vietnamez Pham Minh Chinh şi secretarul american de stat Antony Blinken şi-au exprimat dorinţa de a aprofunda legăturile bilaterale, în contextul în care Washingtonul încearcă să îşi consolideze relaţiile cu partenerii din Asia pentru a contracara o Chină din ce în ce mai asertivă în plan regional.

Oficialii nu au detaliat ce ar însemna o relaţie bilaterală mai strânsă, dar experţii consideră că aceasta ar putea include o creştere a cooperării militare şi aprovizionarea cu arme din SUA.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.