Nor uriaș de fum deasupra orașului german Hamburg, după un incendiu la două depozite. „Suntem în beznă totală” | VIDEO

Hamburg
Getty

Nori de fum negru au acoperit centrul oraşului Hamburg, din nordul Germania, după un incendiu izbucnit, duminică, la două depozite.

"Centrul oraşului Hamburg este în beznă totală", a declarat, pentru dpa, un purtător de cuvânt al brigadei de pompieri din oraş.

Pompierii au clasificat incendiul şi fumul rezultat drept "extrem de periculoase", informează Agerpres.

Potrivit Reuters, poliţia din oraş i-a avertizat pe localnici de posibila existenţă a unor particule toxice în aer. Circa 140 de persoane au fost evacuate şi deocamdată este greu de spus cât de periculoasă este situaţia, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Incendiul nu a fost încă stins, echipele de pompieri continuând eforturile în acest sens, potrivit autorităţilor.

Citește și
atac armat hamburg
Noi detalii despre atacul armat din Hamburg, în care șapte oameni au murit. Ministrul de Interne: „Este îngrozitor”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Flăcările au izbucnit în cartierul Rothenburgsort, aflat pe fluviul Elba şi care se învecinează cu districtul HafenCity.

Pompierii nu au putut oferi la început niciun fel de informaţie în legătură cu motivele acestui incendiu de proporţii, care a izbucnit în timpul nopţii, şi nici ce fel de mărfuri se află în interiorul depozitelor cuprinse de flăcări.

Localnicii sunt rugaţi să ţină ferestrele şi uşile închise şi să se protejeze de fumul care a acoperit o zonă amplă din nord-estul oraşului.

Şi operatorul german de căi ferate Deutsche Bahn a anunţat că tronsonul care face legătura dintre Hamburg şi Büchen a fost închis din cauza incendiului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un nou atac armat în Hamburg, în această lună. Două persoane au murit în urma unui schimb de focuri
Un nou atac armat în Hamburg, în această lună. Două persoane au murit în urma unui schimb de focuri

Doi bărbaţi au murit într-un incident armat produs în noaptea de sâmbătă spre duminică la Hamburg, cu puţin timp înainte de miezul nopţii.

Noi detalii despre atacul armat din Hamburg, în care șapte oameni au murit. Ministrul de Interne: „Este îngrozitor”
Noi detalii despre atacul armat din Hamburg, în care șapte oameni au murit. Ministrul de Interne: „Este îngrozitor”

Apar noi detalii în cazul atacului armat din Hamburg, unde șapte oameni au fost uciși într-o sală de întâlnire a Martorilor lui Iehova.  

Atacatorul din Hamburg: trăgător de elită și fost membru al Martorilor lui Iehova. Poliția știa de el, dar nu a făcut nimic
Atacatorul din Hamburg: trăgător de elită și fost membru al Martorilor lui Iehova. Poliția știa de el, dar nu a făcut nimic

Poliţia din Hamburg a primit, în urmă cu două luni, informaţii anonime despre starea sănătăţii mentale a atacatorului care a ucis joi, la Hamburg, şapte persoane la un centru al Martorilor lui Iehova, însă acesta a convins-o să nu-i ia arma.

Momentul atacului din Hamburg. Criminalul ar fi un fost membru al comunității Martorii lui Iehova | VIDEO
Momentul atacului din Hamburg. Criminalul ar fi un fost membru al comunității Martorii lui Iehova | VIDEO

Cel puțin opt oameni au fost uciși și alți 25 răniți, într-un atac armat care a avut loc joi seară, la o biserică a cultului Martorii lui Iehova, din Hamburg, în nordul Germaniei.

Opt persoane au fost ucise în atacul din Hamburg, alte 25 sunt rănite. Poliția nu crede că este un act terorist
Opt persoane au fost ucise în atacul din Hamburg, alte 25 sunt rănite. Poliția nu crede că este un act terorist

Opt oameni au fost uciși și alți 25 răniți într-un atac armat ce a avut loc joi seară la o biserică din Hamburg, în nordul Germaniei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.