A fost la un pas de moarte în timp ce îi făcea mamei o poză. Ce a surprins un trecător

O tânără a fost la un pas să alunece în prăpastie
ABC News

O tânără din SUA a fost la un pas de moarte, după ce a piciorul i-a alunecat de pe marginea unei prăpastii. Întreg incidentul a fost filmat de un trecător.

Emily Koford, în vârstă 20 de ani, plecase în excursie la Marele Canion alături de mama sa, Erin. În timp ce se plimbau pe o potecă periculoasă, tânăra s-a oprit pentru a o fotografia pe mama sa. Ca să prindă un cadru cât mai bun, Emily a făcut câțiva pași în spate, fără să își dea seama însă că se află pe marginea unei prăpastii, potrivit The Sun.

Din fericire, tânăra a reacționat repede și a reușit să își recapete echilibrul, evitând astfel o tragedie.

Întregul incident a fost surprins de un trecător. Acesta spune că a început să filmeze pentru a le arăta copiilor săi lucrurile pe care nu ar trebui să le facă vreodată.

"Am văzut că era aproape de marginea prăpastiei și i-am strigat să nu mai facă vreun pas în spate. Stomacul mi-a ajuns în piept", a declarat mama tinerei.

Citește și
Doi tineri din Maramureș au murit după ce au căzut într-o prăpastie în Austria
Doi români, plecați la muncă în Austria, au murit după ce au căzut într-o prăpastie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tragedie în Piatra Craiului, în timpul maratonului. Doi oameni au murit căzând în prăpastie
Tragedie în Piatra Craiului, în timpul maratonului. Doi oameni au murit căzând în prăpastie

O persoană a murit şi o a doua este grav rănită după ce au căzut  într-o râpă în timp ce participau la maratonul Piatra Craiului.

Doi români, plecați la muncă în Austria, au murit după ce au căzut într-o prăpastie
Doi români, plecați la muncă în Austria, au murit după ce au căzut într-o prăpastie

Doi tineri din Maramureș și-au pierdut viața după ce au căzut într-o prăpastie, în Austria.

Lecția primită de un bărbat care și-a aruncat frigiderul într-o prăpastie
Lecția primită de un bărbat care și-a aruncat frigiderul într-o prăpastie

Lecție dură, dar necesară, primită de un bărbat din Spania, filmat când arunca un frigider într-o prăpastie, în timp ce îi lua peste picior pe oamenii care reciclează.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.