Într-un context regional ”exploziv”. Iranul, Rusia şi China desfăşoară exerciţiul militar Centura de Securitate Maritimă 2024

nava razboi rusia
Imago

Marinele Chinei, Rusiei şi Iranului organizează săptămâna aceasta, în perioada 11-16 martie, exerciţii militare comune la Golful Oman, într-un context regional ”exploziv” al Războiului din Fâşia Gaza şi al unor atacuri la Marea Roşie.

Cele trei ţări, care vor să contracareze ceea ce prezintă drept hegemonia americană, au organizat în martie 2023 exerciţii comune în regiune.

Aceste manevre au ca scop să ”menţină în comun securitatea maritimă regională”, potrivit Ministerul chinez al Apărării.

”China va trimite distrugătorul lansator de rachete Urumqi, fregata lansatoare de rachete Linyi şi nava de aprovizionare Dongpinghu”, a anunţat ministerul luni, în prima zi a acestor exerciţii, care se încheie vineri.

Un detaşament de nave din cadrul Flotei ruse la Oceanul Pacific, condus de crucişătorul Variag, de clasa Slava, a sosit în acest sens luni în portul iranian Chabahar (sud-est), a anunţat presa de stat rusă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Principalul obiectiv al manevrelor este să asigure securitatea activităţii economice maritime”, scrie presa rusă, citând Ministerul rus al Apărării.

Începutul exerciţiilor, luni, a coincis cu prima zi a Ramadanului, în care armata israeliană şi-a continuat bombardamentele în Fâşia Gaza.

Rebelii huthi, care controlează regiuni vaste în Yemen, desfăşoară în paralel, începând din noiembrie, atacuri împotriva unor nave în regiune, o importantă cale de tranzit a comerţului mondial.

Ei spun că acţionează în solidaritate cu palestinienii din Fâşia Gaza, în care Israelul poartă un război sângeros împotriva Hamas, ca represalii faţă de un atac fără precedent la 7 octombrie în sudul Israelului.

Imagini difuzate de televiziunea de stat chineză şi o înegistrare video publicată de Marina rusă surprind desfăşurarea exerciţiului, denumit ”Centura de Securitate Maritimă 2024”.

Peste 20 de nave de susţinere şi de luptă şi elicoptere navale din cele trei ţări participă la acest exerciţiu.

Exerciţiul se desfăşoară pe o suprafaţă de 17.000 de kilometri pătraţi de apă, anunţă un purtător de cuvânt al exerciţiului. amiralul iranian Mostafa Tajaddini, citat de televiziunea iraniană.

Acest al patrulea exerciţiu - începând din 2019 - al celor trei ţări vizează să îmbunătăţească comerţul, să lupte împotriva ”pirateriei şi terorismului, să susţină activităţi umanitare şi un schimb de informaţii în domeniul salvării”, între alte obiective, potrivit amiralului iranian.

Iranul şi-a consolidat cooperarea militară cu Rusia şi China, în urma unor tensiuni cu Statele Unite şi din regiune şi furnizării unor drone militare de tip Shahed Moscovei, care le foloseşte în Războiul din Ucraina.

Azerbaidjanul. Kazahstanul, Omanul, Pakistanul şi Africa de Sud sunt observatori ai acestui exerciţiu.

Începând din 2019, Golful Oman a fost teatrul unei serii de atacuri pe care Statele Unite le-au imputat Itranului şi al unor confiscări ale unor nave de către Teheran, în urma retragerii lui Donald trump din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte
Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte

Donald Trump și-a făcut cont pe TikTok, aceeași platformă pe care o critica și voia să o interzică pe vremea când era președintele SUA. Acum o consideră utilă în scop electoral.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.