Incendiu într-o fabrică din China. Cel puțin 19 persoane au murit

incendiu fabrică China
Twitter/@@Clipper281

Cel puțin 19 persoane şi-au pierdut viaţa în incendiul unei fabrici de produse de larg consum din estul Chinei, au informat luni autorităţile locale.

Incendiul s-a produs duminică în provincia Zhejiang, au precizat autorităţile din districtul Ninghai pe reţelele sociale, conform Agerpres.

Catastrofa, care face obiectul unei anchete, a avut loc într-o fabrică a întreprinderii Ruiqi Shiyongpin. Opt persoane au fost salvate, dintre care trei rănite şi internate în spital, potrivit sursei.

Tragedia a avut loc în timp ce regimul comunist se pregăteşte cu mari acţiuni propagandistice să marcheze împlinirea a 70 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze.

Autorităţile au îndemnat media să evite prezentarea ştirilor proaste în perspectiva zilei de 1 octombrie şi să se concentreze asupra „energiei pozitive”.

Citește și
blogger deținut china
Blogger australian, ținut în lanțuri și interogat într-o închisoare din China
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În China, în ultimii ani, s-au produs mai multe accidente industriale.

În martie, 78 de persoane au murit în urma exploziei la o uzină chimică din la Yancheng, provincia Jiangsu. Patru luni mai târziu, o deflagraţie într-un combinat chimic a făcut 15 morţi în centrul ţării.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Impact violent între un autocar și un camion pe o autostradă din China: sunt 36 de morți
Impact violent între un autocar și un camion pe o autostradă din China: sunt 36 de morți

Cel puţin 36 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 36 au fost rănite sâmbătă într-un accident rutier produs în estul Chinei, informează duminică agenția Xinhua.

Blogger australian, ținut în lanțuri și interogat într-o închisoare din China
Blogger australian, ținut în lanțuri și interogat într-o închisoare din China

Yang Hengjun, blogger politic australian, este ținut în lanțuri și interogat într-un centru de detenție din Beijing, riscând pedeapsa cu moartea pentru acuzații de spionaj.

China a inaugurat mega-aeroportul de la Beijing. Cât a costat
China a inaugurat mega-aeroportul de la Beijing. Cât a costat

Preşedintele chinez Xi Jinping a inaugurat în miercuri dimineaţă noul aeroport din Beijing, o construcţie ultramodernă în formă de stea de mare, cu doar câteva zile înaintea de celebrarea a 70 de ani de regim comunist.

Motivul pentru care 11 chinezi s-au căsătorit între ei şi au divorţat de 23 de ori
Motivul pentru care 11 chinezi s-au căsătorit între ei şi au divorţat de 23 de ori

Escrocherie neobişnuită, într-un sat din China. 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.