Imediat după Brexit, SUA promit Marii Britanii întărirea relaţiilor bilaterale

marea britanie sua
iStock

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a promis vineri, imediat după Brexit, întărirea relaţiilor bilaterale cu Londra, relatează AFP.

"Vom continua să întărim relaţiile noastre deja puternice, productive şi prospere cu Regatul Unit într-un moment în care ei deschid un nou capitol", a postat el pe Twitter la câteva minute după ieşirea oficială a ţării din Uniunea Europeană.

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a ieşit oficial din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020 la ora 23:00 GMT, după 47 de ani de la aderare, fiind prima ţară care iese din blocul comunitar.

De sâmbătă 1 februarie, Regatul Unit este considerat o ţară terţă, europarlamentarii săi încetează să facă parte din Parlamentul European, iar miniştrii nu vor mai participa la consilii cu omologii europeni.

Odată cu ieşirea din UE, decisă prin referendum la 23 iunie 2016 şi amânată de mai multe ori, începe o perioadă de tranziţie post-Brexit care se va încheia pe 31 decembrie 2020, timp în care Londra şi Bruxellesul vor trebui să negocieze relaţia lor viitoare.

Citește și
brexit
Cum petrec britanicii noaptea de Brexit. Umor englezesc, dansuri și cântece
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru cetăţeni puţine lucruri se vor schimba în acest interval de timp, când Regatul Unit va continua să aplice regulile blocului comunitar, chiar dacă nu va mai participa la procesul decizional al UE.

Prin plecarea a 66 de milioane de locuitori, populaţia UE se va reduce la 446 de milioane. Teritoriul Uniunii Europene va scădea cu 5,5%.

De la 1 februarie, Parlamentul European va avea 705 membri, comparativ cu 751 (numărul maxim permis de tratatele UE) înaintea retragerii Regatului Unit. Din cele 73 de mandate care au aparţinut Regatului Unit, 27 au fost redistribuite altor state, în timp ce restul de 46 vor fi păstrate pentru potenţiale extinderi în viitor.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Coronavirus: Câți bani primesc cei care trebuie să stea în carantină acasă sau la spital
Coronavirus: Câți bani primesc cei care trebuie să stea în carantină acasă sau la spital

Coronavirus: Câți bani primesc cei care trebuie să stea în carantină acasă sau la spital

Cum petrec britanicii noaptea de Brexit. Umor englezesc, dansuri și cântece
Cum petrec britanicii noaptea de Brexit. Umor englezesc, dansuri și cântece

Este o zi tristă pentru Uniunea Europeană. În noaptea de vineri spre sâmbătă pierde pentru prima dată în istorie un stat membru care era, în plus, și unul dintre cele mai bogate.

Anunțul lui Ludovic Orban privind cetățenii români din Marea Britanie
Anunțul lui Ludovic Orban privind cetățenii români din Marea Britanie

Obiectivul fundamental al României este apărarea drepturilor cetăţenilor români care locuiesc în Marea Britanie, a declarat vineri prim-ministrul Ludovic Orban.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.