Extenuate de pandemie, asistentele medicale australiene au intrat în grevă

protest Sydney
Getty

Mii de asistente medicale s-au adunat marţi la Sydney, cel mai mare oraş al Australiei, pentru a protesta împotriva lipsei de efective şi a stresului legat de pandemie, informează AFP, citată de Agepres.

Sfidând o interdicţie de a face grevă, mii de asistente medicale au pornit în marş în direcţia parlamentului local pentru a denunţa, din spatele măştilor chirurgicale, condiţiile lor de muncă.

Mulţimea de asistente medicale a cântat şi a aplaudat pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de penuria persistentă de paturi în spitale şi de echipamente, şi pentru a atenţiona cu privire la oboseala lor cauzată de această criză sanitară prelungită.

Cu pancarte pe care se putea citi „asistentele medicale nu fac faţă" sau "Cu 'Mulţumesc' nu-ţi poţi plăti chiria", ele i-au criticat pe liderii politici, pe care îi acuză că le ignoră problemele.

Asistentele medicale australiene lucrează de doi ani supunându-se unui protocol sanitar strict, încercând în acelaşi timp să-şi îndeplinească bine sarcinile lor zilnice şi să asigure un program de vaccinare fără precedent.

Citește și
protest, olanda
Proteste anti-restricții în Canada și în Europa. Mii de oameni au ieșit pe străzi: Trăim acum într-un stat poliţienesc
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Numărul de contaminări cu noul tip de coronavirus a explodat în ultimele luni, supraaglomerând spitalele şi diminuând efectivele atunci când personalul se îmbolnăveşte sau când este constrâns să intre în izolare.

Populaţia trebuie să audă adevărul, nivelul actual de personal nu este adaptat, el este periculos şi supune pacienţii unor riscuri", a explicat Asociaţia asistentelor medicale şi moaşelor din Noul Wales de Sud.

Într-un comunicat, Departamentul Sănătăţii din acest stat australian le-a mulţumit asistentelor medicale pentru „munca lor neobosită timp de doi ani de pandemie de COVID-19". Însă, adaugă el, „există mai multe asistente medicale şi moaşe în spitalele din Noul Wales de Sud decât în orice alt moment din istorie".

O închidere draconică a frontierelor şi o politică strictă de depistare şi urmărire i-a permis Australiei să ţină în frâu COVID-19 în timpul unei bune părţi a pandemiei. Însă apariţia variantei Omicron a dus la zeci de mii de contaminări şi zeci de morţi pe zi în Australia.

De la începutul pandemiei, au fost înregistrate aproape 2,5 milioane de contaminări, la o populaţie de circa 25 de milioane de locuitori.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Proteste anti-restricții în Bruxelles. Sute de oameni au ieșit pe străzi
Proteste anti-restricții în Bruxelles. Sute de oameni au ieșit pe străzi

Câteva sute de oameni s-au strâns ieri în capitala Belgiei, pentru a protesta față de măsurile anti-COVID.

Proteste anti-restricții în Canada și în Europa. Mii de oameni au ieșit pe străzi: Trăim acum într-un stat poliţienesc
Proteste anti-restricții în Canada și în Europa. Mii de oameni au ieșit pe străzi: Trăim acum într-un stat poliţienesc

Protestele anti-restricții din Canada au avut ecouri și în Europa. Timp de două zile, manifestații similare au fost organizate în Franța și Olanda.

Incidente la protestul „Convoiul libertății” de la Paris. Polițiștii au tras cu gaze lacrimogene asupra manifestanților
Incidente la protestul „Convoiul libertății” de la Paris. Polițiștii au tras cu gaze lacrimogene asupra manifestanților

Poliţiștii francezi au tras, sâmbătă, cu gaze lacrimogene asupra manifestanţilor de pe bulevardul Champs Elysees, la scurt timp după ce un „convoi al libertăţii" a ajuns în Paris ca să denunțe restricţiile anti-pandemie.

VIDEO. Manifestație masivă anti-război la Kiev
VIDEO. Manifestație masivă anti-război la Kiev

O manifestaţie masivă anti-război are loc, sâmbătă, la Kiev, unde sunt din ce în ce mai mari temerile că Ucraina va fi invadată de Rusia, relatează News.ro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.