Dezvăluirile unui negociator ucrainean despre discuțiile cu rușii. Ce schimbări a observat de la apariția sancțiunilor

Vladimir Putin
Getty

Rusia este pe cale "să realizeze costul real al războiului" în faţa rezistenţei ucrainene, iar negocierile dintre delegaţiile celor două ţări încep sa fie "constructive", a declarat sâmbătă un negociator ucrainean, Mihailo Podoliak, citat de AFP.

Intervievat la Lvov (Ucraina) de cotidianul canadian The Globe and Mail, Mihailo Podoliak, prezentat ca un colaborator apropiat al preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus că începe să perceapă o schimbare în atitudinea Rusiei în faţa rezistenţei ucrainene şi sancţiunilor internaţionale.

"La începutul războiului, (ruşii) insistau asupra unei dominaţii totale. Nu se aşteptau la o rezistenţă atât de puternică din partea Ucrainei", a spus Mihailo Podoliak.

"Tocmai încep să realizeze costul real al războiului. Şi acum începem să avem negocieri constructive", a adăugat responsabilul care a participat la primele două runde de negocieri dintre Rusia şi Ucraina la frontiera cu Belarus, scrie Agerpres.

A treia rundă de discuţii urmează să aibă loc luni, potrivit delegaţiei ucrainene.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ruşii "au pierdut cantităţi importante de echipamente şi de personal. Sancţiuni cum nu am văzut niciodată le distrug economia. Ţara lor este în afara legii pe scena internaţională şi propaganda lor nu funcţionează", a subliniat el.

Mihailo Podoliak a reiterat cererea de a instaura o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei refuzată de NATO, ceea ce a provocat o reacţie puternică din partea preşedintelui Volodimir Zelenski, reproşând Alianţei Nord-Atlantice că a dat "undă verde pentru continuarea bombardamentelor".

Insistând că cele două părţi la negocieri au convenit să nu discute detalii ale discuţiilor, Mihailo Podoliak a indicat că obiectivele ucrainene rămân o încetare imediată a focului, garanţii de securitate că Ucraina nu va mai fi atacată şi compensaţii "însemnate" pentru pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele din oraşele ucrainene.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.