Deputatul împușcat pe stradă a murit la spital. Incidentul a fost filmat

×
Codul embed a fost copiat

Deputatul argentinian Hector Olivares, victimă la 9 mai a unei agresiuni cu armă de foc în centrul capitalei Buenos Aires, care a costat, de asemenea, viaţa unui funcţionar cu rang înalt, a încetat din viaţă duminică din cauza rănilor.

 

"Regretăm profund decesul deputatului Hector Olivares. Suntem alături de familia sa în această încercare", a scris pe Twitter coaliţia la putere Cambiemos din care făcea parte parlamentarul.

Hector Olivares, 61 de ani, a fost împuşcat în timp ce mergea pe stradă în apropierea clădirii parlamentului la Buenos Aires. Un funcţionar cu rang înalt care îl însoţea, Miguel Yadon, 58 de ani, a murit pe loc.

În total, şase persoane au fost arestate pentru implicarea în această dublă crimă, printre care cei doi presupuşi trăgători. Autorităţile au respins orice mobil politic şi privilegiază ipoteza unui atac cu caracter privat care l-a avut ca ţintă pe Miguel Yadon.

Citește și
cristian boureanu
Cristian Boureanu, condamnat definitiv la un an şi 9 luni de închisoare cu suspendare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit presei argentiniene, poliţia înclină pentru teza unei reglări de conturi familiale: unul dintre criminali dezaproba o legătură pe care ar fi avut-o Miguel Yadon cu fiica sa.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Momentul în care un deputat e împușcat pe stradă, în plină zi:
Momentul în care un deputat e împușcat pe stradă, în plină zi: "Au fost ciuruiți"

Un deputat argentinian, Hector Olivares, din cadrul coaliţiei guvernamentale Cambiemos, a fost grav rănit într-un atac armat comis joi în apropierea parlamentului din Buenos Aires iar un funcţionar care îl însoţea a fost ucis.

Cristian Boureanu, condamnat definitiv la un an şi 9 luni de închisoare cu suspendare
Cristian Boureanu, condamnat definitiv la un an şi 9 luni de închisoare cu suspendare

Curtea de Apel Bucureşti a anunţat joi decizia în cazul fostului deputat, implicat într-o altercaţie cu un poliţist.

Deputat USR: Ceea ce s-a întâmplat în Comisia juridică a fost un simulacru de audiere
Deputat USR: Ceea ce s-a întâmplat în Comisia juridică a fost un simulacru de audiere

Deputatul USR Stelian Ion a declarat, marţi, că ceea ce s-a întâmplat în Comisia juridică la audierea candidaţilor pentru postul de judecător la CCR a fost un simulacru de audiere.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.