Cum a avut loc asaltul asupra Congresului SUA. Oficialii au fost scoși din clădire cu măști de gaze

×
Codul embed a fost copiat

Situație fără precedent în Statele Unite ale Americii, unde autoritățile au declarat stare de asediu la Washington.

Clădirea Congresului a devenit scena unor lupte greu de imaginat între cetățeni înarmați și forțele de ordine. Susținători ai lui Donald Trump au luat cu asalt la propriu clădirea instituției, chiar înaintea votului de validare a mandalului președintelui ales, Joe Biden.

Din cauza violențelor, aleșii din Senat și Camera Reprezentanților, dar și vicepreşedintele american Mike Pence au fost evacuați de urgență de agenții Secret Service.

Președintele ales Joe Biden a declarat că democrația din Statele Unite se află sub un asediu fără precedent, iar Donald Trump, după ce îi încurajase inițial pe manifestanți să meargă la Capitoliu, i-a rugat într-un final să se ducă acasă.

Susținătorii lui Donald Trump au luat cu asalt Capitoliul

 

Protestele din fața Capitoliului s-au transformat într-o situație care a pus în alertă maximă autoritățile după ce susținătorii lui Trump au spart baricadele din jurul clădirii. Forţele de ordine n-au putut stăpâni "valul" de protestări. Unii demonstranţi au ajuns până în sala Senatului, căţărându-se pur şi simplu pe ziduri.

Citește și
Joe Biden
Congresul SUA a certificat victoria lui Joe Biden. Trump promite o tranziție „ordonată”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Peter Welch, guvernator Vermont: „Ni s-a cerut să ne punem măştile de gaze, care se află sub scaune.”

Imaginile filmate de un reporter Associated Press surprind momentul în care parlamentarii, unii cu fețele acoperite cu măşti de gaze, sunt scoși de forțele de ordine din sala de şedinţe. Printre cei evacuați de urgență se afla şi vicepreşedintele Mike Pence.

În scurt timp, susţinătorii lui Donald Trump au reuşit să forţeze uşa Senatului şi au pus stăpânire pe incintă.

Protestatarii au ajuns atât de departe încât cel puţin unul dintre ei s-a aşezat la pupitrul vicepreşedintelui american Mike Pence, iar un altul s-a fotografiat pe scaunul președintei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, cu un picior ridicat pe birou.

În tot acest timp, în interiorul Congresului american s-au tras focuri de armă. O femeie a fost împușcată.

Thomas Berani, martor: „Mai mulţi politişti şi agenţi ai Secret Service strigau: "daţi-vă la o parte, ţineţi capul jos", dar ea nu a luat seamă acestui apel, în timp ce noi trăgeam de oameni să se dea mai în spate. Au împuşcat-o în gât, iar ea a căzut pe mine."

În cele din urmă, femeia a decedat la spital. Circumstanţele exacte ale incidentului sunt încă investigate.

Stare de asediu în Washington

 

Poliţia a ordonat închiderea de urgenţă a Capitoliului, iar peste 150 de militari ai Gărzii Naționale au fost mobilizaţi în zonă pentru a restabili ordinea. În plus, primarul Washingtonului a impus restricţii de circulaţie.

Robert Contee, şeful poliției Metropolitane: „A fost evident că mulțimea a intenționat să îi rănească pe ofițerii noștri folosind asupra lor substanțe iritante chimice, pentru a forța intrarea în clădirea Capitoliului. După cum aţi văzut, aceștia au reușit să aibă acces în clădire și pot confirma că un civil a suferit o rană în urma unei împuşcături cu o armă de foc în interiorul Capitoliului.”

După mai bine de 3 ore de asediu, forţele de ordine federale i-au scos pe manifestanţi din clădirea Congresului american, folosind gaze lacrimogene şi dispozitive luminoase.

Potrivit şefului poliţiei metropolitane, în timpul incidentelor au fost răniţi câţiva agenţi. La rândul lor, zeci de protestatri au sfârşit în arest, iar autorităţile au confiscat mai multe arme.

Preşedintele Trump i-a încurajat pe demonstranţi încă din timpul discursului pe care l-a avut în timpul zilei. Abia când lucrurile au scăpat de sub control, Trump le-a cerut manifestanţilor, printr-un mesaj postat pe Twitter, să protesteze paşnic. A revenit ulterior cu un mesaj televizat.

Donald Trump: „Acum trebuie să mergeți acasă. Trebuie să avem pace. Trebuie să avem lege şi ordine.”

A transmis acest mesaj abia după ce a fost somat de viitorul lider de la Casa Albă, Joe Biden.

Joe Biden: „În acest moment, democraţia noastră este sub un asalt fără precedent, cum n-am mai văzut vreodată în vremurile moderne, dar trebuie să se termine ACUM!”

Pe 20 ianuarie Joe Biden va deveni oficial cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

În urma incidentelor de seara trecută, mai multe reţele de socializare i-au blocat conturile lui Donald Trump.

În jurul orei 3 dimineaţa, ora României, după ce clădirea Capitoliului a fost evacuată complet de protestatari şi verificată în amănunt, liderii Congresului american au reluat sesiunea în care a fost validată victoria preşedintelui ales Joe Biden. Ulterior, un senator democrat a postat o fotografie cu buletinele de vot ale colegiilor electorale, spunând că au fost salvate de personalul Senatului în momentul în care au evacuat sala de şedinţe.

Miercuri, Donald Trump i-a cerut de mai multe ori lui Mike Pence să susțină acțiuni care să blocheze validarea lui Biden. Vicepreședintele a invocat însă, explicit, ''constrângerile'' Constituţiei.

Iată, mai jos, o cronologie evenimentelor de miercuri, 6 ianuarie, realizată de jurnaliștii de la Associated Press:

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Haos în SUA. Cel puțin 4 persoane au murit după ce susținătorii lui Trump au luat cu asalt Capitoliul
Haos în SUA. Cel puțin 4 persoane au murit după ce susținătorii lui Trump au luat cu asalt Capitoliul

Congresul SUA s-a întrunit miercuri pentru a valida rezultatul  alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

Congresul SUA a certificat victoria lui Joe Biden. Trump promite o tranziție „ordonată”
Congresul SUA a certificat victoria lui Joe Biden. Trump promite o tranziție „ordonată”

Congresul Statelor Unite a certificat joi victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale, ultima etapă înainte de învestirea democratului în funcţia de şef al statului, la 20 ianuarie.

Cum încearcă Biden și Trump să calmeze spiritele la Washington. Declarațiile făcute de cei doi
Cum încearcă Biden și Trump să calmeze spiritele la Washington. Declarațiile făcute de cei doi

În contextul haosului general produs la Capitolul Satelor Unite, de către susținătorii lui Trump, miercuri, actualul președinte și președintele ales au susținut declarații pentru a liniști spiritele.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.