Cel mai violent taifun din 2022 va lovi China. Aeroporturile din Shanghai au fost închise și zborurile au fost anulate

taifun Japonia
Shutterstock

Toate zborurile către cele două aeroporturi internaționale ale celui mai mare oraș din China au fost anulate, în timp ce Shanghai se pregătește pentru cel mai violent taifun din 2022.

Taifunul Muifa va fi al 12-lea ciclon care loveşte China continentală anul acesta, iar autorităţile se aşteaptă să fie cel mai puternic de până acum. Zeci de zboruri au fost deja amânate, în timp ce zonele de coastă se pregătesc de furtună, potrivit BBC, citat de News.

Valuri de până la cinci metri înălţime au fost preconizate în apropiere de Shanghai, cel mai mare oraş al Chinei şi centrul financiar al ţării.

Televiziunea de stat a avertizat că „sunt estimate ploi extraordinar de abundente” peste noapte pe litoralul estic.

Centre de evauare de urgență

Au fost înfiinţate centre de evacuare temporară în unele zone din Shanghai şi a fost înfiinţată o zonă de evacuare de urgenţă într-o regiune de peste 30 de kilometri în afara oraşului.

Citește și
Vanuatu
Vanuatu a declarat stare de urgență: „Planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă. Suntem în pericol.”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Între timp, în Ningbo, un oraş la sud de Shanghai, şcolile au fost închise şi a fost emis un cod roşu - cel mai ridicat nivel de alertă meteo din China.

„Zonele relevante ar trebui să acorde atenţie prevenirii inundaţiilor rapide şi dezastrelor geologice care pot fi cauzate de ploile abundente”, a spus agenţia meteorologică din China.

Vânturi de 172 de kilometri pe oră

Taifunul va lovi şi oraşul-port Zhoushan, unul dintre cele mai aglomerate din lume în ceea ce priveşte tonajul de marfă, unde sunt preconizate vânturi de până la 172 de kilometri pe oră.

Aproximativ 7.400 de nave comerciale au căutat adăpost în porturile provinciei Zhejiang, după ce autorităţile le-au ordonat să se întoarcă acasă înainte de furtună. În alte regiune, aproximativ 13.000 de persoane care locuiau pe insule şi locuri turistice din apropiere au fost evacuate, a relatat televiziunea de stat.

Taifunul este preconizat să traverseze toată China şi ar putea afecta până la 12 din cele 31 de provincii ale ţării în zilele următoare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Japonia vrea să desfășoare rachete care pot să lovească China și Coreea de Nord
Japonia vrea să desfășoare rachete care pot să lovească China și Coreea de Nord

Japonia intenționează să desfășoare 1.000 de rachete cu rază lungă de acțiune pentru a-și întări abilitatea de a contracara China.

Vanuatu a declarat stare de urgență: „Planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă. Suntem în pericol.”
Vanuatu a declarat stare de urgență: „Planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă. Suntem în pericol.”

Premierul unei țări din Oceanul Pacific de Sud a avertizat că planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă din cauza crizei climatice.

Avertisment pentru toate țările lumii, după ce în Pakistan și în India temperatura a ajuns la 50 de grade Celsius
Avertisment pentru toate țările lumii, după ce în Pakistan și în India temperatura a ajuns la 50 de grade Celsius

Liderii planetei trebuie să acționeze acum sau dezastrele climatice și meteorologice vor fi din ce în ce mai extinse și mai intense, a avertizat un ministru al Pakistanului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.