România este țara cu cele mai multe fraude la fonduri europene din Uniunea Europeană

×
Codul embed a fost copiat

România este codașă la absorbția fondurilor europene, dar și campioană la fraude cu acești bani. 

Un raport întocmit la Bruxelles arată că, în perioada 2014-2018, țara noastră a raportat cele mai multe fraude din banii destinați agriculturii și dezvoltării rurale.

Cel mai des, cei acuzați de fraudă depun documente false ori declară produse și terenuri fictive, reiese din raportul Oficiului pentru Luptă Antifraudă. Datele centralizate la Bruxelles arată că țara noastră ocupă primul loc în Uniunea Europeană într-un top deloc onorant: fraudele din bani europeni.

Astfel, între 2014 și 2018, România a raportat 477 de nereguli privind accesarea fondurilor comunitare, la o distanță considerabilă de Polonia și Ungaria, următoarele clasate. În Belgia, Luxemburg și Malta au fost raportate cele mai puține fraude cu bani comunitari.

Și în 2018 România a fost campioană la fraude. A raportat aproape de trei ori mai multe decât următoarea clasată, Italia.

Citește și
bani ue
Raport OLAF: România, pe primul loc la fraude cu fonduri europene în intervalul 2014-2018
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Cel mai des, cei acuzați de fraudarea fondurilor europene depun documente false ori declară produse și terenuri fictive, după cum reiese din raportul oficial.

Cu documente false ar fi obținut fonduri europene și fostul primar din Tecuci, acuză procurorii DNA. Acum fostul edil e trimis în judecată.

Anchetatorii îi acuză pe primarul, viceprimarul și secretarul consiliului local din mandatul trecut că ar fi obținut cu documente false fonduri nerambursabile de peste 150.000 de lei. La mijloc ar fi vorba despre o pășune de aproximativ 250 de hectare care aparține primăriei municipiului Tecuci.

Gerhardt Daniel Țuchel, fostul primar al Tecuciului: "Cum poți demonstra reaua credință a unui primar atunci când ceri bani pentru bugetul municipiului. Eu am solicitat sume pentru necesitățile municipiului Tecuci. Cum poți discuta de rea credință când aduci bani?”

Și primarul comunei brașovene Crizbav a fost trimis în judecată la începutul acestui an pentru că ar fi încasat ilegal, timp de cinci ani, subvențiile pentru o pășune. Primarul a obținut peste 800.000 de lei de la Uniunea Europeană, susțin anchetatorii.

Dorel Stînea, director APIA Brașov: ”DNA a cercetat și a găsit că nu are terenul corespunzător documentelor existente la dosar, adică să fi avut un teren și să nu-l fi pășunat dansul, să-l fi pășunat un terț cu animalele lui care s-a dus și s-a plâns că el avea dreptul la subvenție”.

APIA Brașov încearcă să recupereze prejudiciul și s-a constituit parte civilă în dosar. Contactat de Știrile PRO TV, primarul din Crisbav nu a dorit să comenteze situația, dar ne-a transmis că se consideră nevinovat.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
Povestea de succes a unor primari. Cum i-a convins pe asistații social să muncească
Povestea de succes a unor primari. Cum i-a convins pe asistații social să muncească

Sătui să tot aștepte ajutorul de la instituțiile statului, dar și pentru că bugetul primăriilor este, în fiecare lună, sufocat de asistați social apți de muncă, mai mulți primari s-au pus ei pe treabă.

Raport OLAF: România, pe primul loc la fraude cu fonduri europene în intervalul 2014-2018
Raport OLAF: România, pe primul loc la fraude cu fonduri europene în intervalul 2014-2018

România este pe primul loc la nivelul Blocului comunitar în ceea ce privește fraude cu fonduri europene, în perioada 2014-2018, conform unui document de lucru al Oficiului European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF).

Primarii investesc bani în şcoli fără elevi.
Primarii investesc bani în şcoli fără elevi. "De la alegeri n-a mai intrat nimeni"

Primarii din România ridică risipa la rang de artă. Este cazul celor care au investit din fonduri publice ori europene sute de mii de lei şi chiar de euro pentru reabilitarea unor şcoli şi grădiniţe pe care nu le foloseşte nimeni.

Creșe moderne, în satele din România. Cum au reacționat copiii când au văzut jucăriile
Creșe moderne, în satele din România. Cum au reacționat copiii când au văzut jucăriile

Avem exemple de localități unde autoritățile au accesat fonduri europene și au construit creșe moderne, cu angajați pregătiți, unde copiii sunt în siguranță.

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.