Ministerul Agriculturii, 1,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară. Oros: Vom finaliza plăţile către fermieri

Adrian Oros
Agerpres

Ministerul Agriculturii a primit, la a treia rectificare bugetară, aprobată în şedinţa de Guvern de luni, peste 1,2 miliarde de lei, ceea ce primite finalizarea plăţilor către fermieri, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării, Adrian Oros.

"Rectificarea bugetară din această şedinţă de Guvern, unde Ministerul Agriculturii a primit o sumă de peste 1,2 miliarde de lei, ne permite să finalizăm toate plăţile privind subvenţiile către fermieri. Până la această dată, din avansuri, sunt plătite aproape 96%, pentru 750.000 fermieri. S-au plătit până acum 1,37 miliarde de euro, cu 103 milioane de euro mai mult decât s-a plătit în tot anul trecut. De asemenea, ne permite să ne ţinem de cuvânt şi anume să finalizăm acele despăgubiri pentru secetă pe care le-am început în septembrie şi să avem şi alte cheltuieli legate de subvenţia pentru motorină", a spus Oros în briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.

Ministrul a mai anunţat că a fost adoptată şi o Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor, "care venea să deblocheze o situaţie generată de o lege imperfectă a Partidului Social Democrat", Legea 175/2020, care modifica Legea 17/2014, fiind blocate peste 49.000 de contracte.

"Această Ordonanţă prevede ca toate tranzacţiile iniţiate până la apariţia legii, adică 13 octombrie 2020, să se facă pe vechea procedură, în aşa fel încât să se evite litigii noi şi blocarea acelor tranzacţii, urmând ca toate tranzacţiile iniţiate după 13 octombrie să se facă pe procedura nouă, respectând toate acele prevederi din lege privind dreptul de preemţiune şi prioritizare acestor preemptori", a explicat Adrian Oros.

Totodată, acesta a subliniat şi că luni Ministerul Agriculturii a plătit către cei care gestionează programele în şcoli, respectiv consiliile judeţene şi consiliile locale, 33,9 milioane de lei, 10 milioane pentru distribuirea de legume şi fructe în şcoli şi 23 milioane de lei pentru pentru distribuirea laptelui şi a produselor lactate.

Citește și
guvern
Rectificarea bugetului de stat: ”Este necesară o creştere a cheltuielilor în domeniul sănătăţii”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, cea de-a treia rectificare bugetară din 2020, care majorează deficitul bugetar la 9,1% din Produsul Intern Brut, de la 8,6% din PIB estimat anterior.

La rectificarea aprobată luni a fost avută în vedere o contracţie economică de 4,2%.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Guvernul a aprobat a treia rectificare bugetară din 2020
Guvernul a aprobat a treia rectificare bugetară din 2020

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, cea de-a treia rectificare bugetară din 2020, care majorează deficitul bugetar la 9,1% din Produsul Intern Brut, de la 8,6% din PIB estimat anterior.

Rectificarea bugetului de stat: ”Este necesară o creştere a cheltuielilor în domeniul sănătăţii”
Rectificarea bugetului de stat: ”Este necesară o creştere a cheltuielilor în domeniul sănătăţii”

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de luni proiectele de ordonanţă de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.