„Am vrut doar să fiu o fată iubită și fericită”. Mesajul postat de Ana Morodan, după ce s-a ales cu trei dosare penale

×
Codul embed a fost copiat

Ana Morodan, influencer, a recunoscut după ce a ieşit din arest că a greşit, transmiţând pe Instagram un mesaj către cei care o urmăresc: „Nu faceţi ca mine. Să nu va credeţi mai puternici decât viaţa, să nu va lăsaţi seduşi de celebritate”.  

Pentru copiii şi tinerii care mă urmăresc şi care visează să fie şi ei influenceri. Nu faceţi ca mine. Să nu va credeţi mai puternici decât viaţa, să nu va lăsaţi seduşi de celebritate şi să riscaţi totul pentru asta. Să nu vă faceţi că zâmbiţi şi că sunteţi fericiţi când nu mai e niciun pic de soare în viaţa voastră. Nu merită. Pentru toţi ceilalţi, am greşit, îmi pare rău că v-am dezamăgit şi sunt recunoscătoare că n-am făcut şi mai mult rău”, a scris Ana Morodan pe Instagram.

Am vrut doar să fiu o fată iubită şi fericită. Acum mi-aş dori să fie posibilă o lume că într-o poveste pe care am auzit-o odată într-o comunitate din Africa, când un om greşeşte, tot satul vine şi îl mângâie şi îl îmbrăţişează. Ei cred că toţi suntem buni şi avem nevoie mai mult că oricând de înţelegere şi dragoste umană, atunci când greşim. Fiind blânzi cu cel care a greşit, îl ajută să se reconecteze la natura lui adevărată, cea bună. Aveţi grijă de mintea şi sufletul vostru”, a mai transmis Ana Morodan.

Ana Morodan, autointitulată „contesa digitală”, a declarat la ieşirea din arest, unde s-a aflat după ce a fost prinsă de poliţie conducând sub influenţa alcoolului şi a substanţelor psihoactive şi fără carnet de conducere, că nu a consumat droguri şi că rezultatul pozitiv al testului care i-a fost făcut a fost determinat de somniferele pe care le ia în baza unei reţete, scrie News.ro.

Ana Morodan a fost reţinută de poliţişti pentru 24 de ore după ce nu a oprit la semnalele acestora, a lovit două maşini şi a refuzat să fie testată pentru depistarea alcoolului şi a substanţelor psihoactive. Ulterior, ea a fost plasată sub control judiciar.

Citește și
Ana Morodan, reținută de Poliția Rutieră. Oprită de două ori în aceeași seară și prinsă cu alcool și droguri
Ana Morodan, reținută de Poliția Rutieră. Oprită de două ori în aceeași seară și prinsă cu alcool și droguri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Conform poliţiei, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere au efectuat, marţi, semnal regulamentar de oprire unui autovehicul, însă Ana Morodan, aflată la volan, nu s-a conformat, ci şi-a continuat deplasarea, moment în care a intrat în coliziune cu două autovehicule. În urma accidentului de circulaţie au fost înregistrate doar pagube materiale.

Morodan a refuzat să fie testată pentru substanţe psihoactive şi alcool, refuz pe care l-a exprimat şi când a fost dusă la INML în vederea prelevării de mostre biologice.

A fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 din Codul Penal.

Mai târziu, în jurul orei 22:20, Ana Morodan a fost din nou oprită în trafic pe o stradă din sectorul 1.

Potrivit poliţiştilor, ea figura deja cu permisul de conducere reţinut ca urmare a dosarului de cercetare penală întocmit în conformitate cu prevederile art. 337 din Codul Penal.

De asemenea, poliţiştii au testat-o aparatul Alcooltest, care a indicat o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Testarea preliminară cu aparatul DrugTest a relevat prezenţa în organism a substanţelor psihoactive.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
„Am condus fără carnet, frate, nu am făcut alte prostii”. Ana Morodan va fi cercetată sub control judiciar
„Am condus fără carnet, frate, nu am făcut alte prostii”. Ana Morodan va fi cercetată sub control judiciar

Ana Morodan, personaj pitoresc din lumea mondenă, s-a ales cu 3 dosare penale în doar 6 ore, și şi-a petrecut noaptea în arest. Totul a început după ce a refuzat să oprească mașina la semnalul polițiștilor şi a provocat un accident.

Ana Morodan, reținută de Poliția Rutieră. Oprită de două ori în aceeași seară și prinsă cu alcool și droguri
Ana Morodan, reținută de Poliția Rutieră. Oprită de două ori în aceeași seară și prinsă cu alcool și droguri

Ana Morodan, „contesa digitală”, a fost reținută de poliție, după ce a provocat un accident. Influencerița a refuzat inițial testarea, dar a fost descoperită conducând sub influența alcoolului și a drogurilor, la al doilea filtru, în aceeași seară.

Ana Morodan, Ada Teslaru, Sorin Stratulat, Alex Abagiu și Maurice Munteanu, despre sustenabilitate responsabilitate și brand
Ana Morodan, Ada Teslaru, Sorin Stratulat, Alex Abagiu și Maurice Munteanu, despre sustenabilitate responsabilitate și brand

Inovație, sustenabilitate, reciclare, upcycling, identitate, branding personal.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.