Un deputat din Cluj nu mai vrea ca avioanele să zboare deasupra orașului. Motivul invocat

×
Codul embed a fost copiat

Iniţiativa surprinzătoare a unui deputat din Cluj. Parlamentarul cere ca avioanele să nu mai zboare peste oraş şi solicită ministrului Transporturilor şi ROMATSA să interzică decolările şi aterizările în orele de linişte.

Poluarea fonică, dar şi cea cu kerosen, afectează zeci de mii de oameni, precizează deputatul, care consideră că zgomotul generat duce la scăderea calităţii vieţii, dar şi la diverse probleme medicale.

Săptămânal, pe aeroportul din Cluj aterizează şi decolează peste 400 de avioane însă multe altele tranzitează culoarul de deasupra oraşului.

Un bărbat care locuieşte la aproape 3 kilometri de aeroport şi-a făcut propriile măsurători pentru a demonstra că zgomotul depăşeşte cu mult limita legală admisă.

"Avem peste 7 zboruri care depăşesc 75 de decibeli. Conform legii, ar trebui să fim pe intervalul de noapte la 35 de decibeli. Suntem la aproximativ la 32 de ori mai mult decât limita admisă în intervalul respectiv."

Citește și
medic mita
Medic din Cluj, reținut de DNA după un flagrant. A cerut mită de la zeci de oameni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Locuitor: "De obicei decolează mult mai jos la 20-30 de metri de case, în case vibrează tot, candelabre!"

Deputatul independent Adrian Dohotaru a cerut Ministerului Transporturilor şi ROMATSA să ia măsuri. El susţine, pe pagina sa de Facebook, că zborurile de noapte depăşesc considerabil limita legală de 40 de decibeli, iar acest lucru conduce la stres, pobleme de concentrare, iritare şi scădere a performanţei la locul de muncă.

Adrian Dohotaru, deputat: "Pentru că avioanele tranzitează oraşul, noi cerem un ocol de 30-40 kilometri, astfel încât clujenii să nu aibă acest disconfort, e vorba de poluarea fonică, de poluare cu kerosen. S-a ajuns la 400-500 de zboruri săptămânal."

Dan Chiuzbaian, iniţiator sondaj online: "Ştim că în toate ţările civilizate din Europa, aeroporturile care sunt foarte aproape de zonele locuite şi-au limitat zborurile de noapte tocmai pentru a da posibilitatea oamenilor să aibă un somn liniştit."

Însă, spun specialiştii, cum aeroportul este situat la marginea oraşului este inevitabil ca de multe ori aeronavele să treacă deasupra Clujului.

Laurenţiu Buzenchi, comandor de aviaţie în rezervă: "Aeronavele decolează şi aterizează cu vânt de faţă. Presupunând că frontal este dinspre est, trebuie să vină aeronava peste oraş ca să aibă vânt de faţă."

Pe de altă parte, conducerea aeroportului din Cluj susţine că respectă standardele impuse de legislaţia internaţională în materie de poluare fonică şi că singurii care pot schimba culoarele de zbor sunt cei de la ROMATSA şi operatorii aerieni.

Administraţia Romană a Serviciilor de Trafic Aerian nu a prezentat până acum un punct de vedere în legătură cu solicitarea parlamentarului.

Aeroportul din Cluj-Napoca este al doilea din ţară cu aproape 3 milioane de pasageri în 2018.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O tânără care circula cu trotineta electrică, rănită într-o intersecție, în Cluj
O tânără care circula cu trotineta electrică, rănită într-o intersecție, în Cluj

O tânără de 22 de ani care conducea o trotinetă electrică pe o stradă din Cluj-Napoca a fost rănită miercuri, după ce a intrat într-o intersecţie fără să se asigure.

Medic din Cluj, reținut de DNA după un flagrant. A cerut mită de la zeci de oameni
Medic din Cluj, reținut de DNA după un flagrant. A cerut mită de la zeci de oameni

Un medic din Cluj, din cadrul Cabinetului de expertiza a capacităţii de muncă, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA şi este acuzat de luare de mită.

Ateliere auto din Cluj, mistuite de flăcări. Pompierii au intervenit cu 8 autospeciale
Ateliere auto din Cluj, mistuite de flăcări. Pompierii au intervenit cu 8 autospeciale

Un incendiu puternic a izbucnit, marți dimineață, la un depozit din localitatea Floreşti, județul Cluj, în care funcţionau ateliere auto, pompierii intervenind pentru stingerea flăcărilor.

Elevii cu probleme sociale sau de comportament, ajutați în discuții cu dascălii și părinții
Elevii cu probleme sociale sau de comportament, ajutați în discuții cu dascălii și părinții

Un program menit să ajute elevii care întâmpină probleme sociale sau de comportament ar putea să dea roade şi la noi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.