Situație dramatică: 30% din candidații la școlile de poliție n-au trecut proba sportivă, spun sindicaliștii

Politia Romana
Shutterstock

Proba sportivă la admiterea în școlile de poliție s-a dovedit de netrecut pentru 30% dintre candidați, iar sindicaliștii trag un semnal de alarmă: s-ar putea ca la final să fie mai puțini candidați decât locuri.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a transmis, luni, că 30% dintre candidaţii la admiterea în şcolile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au picat proba sportivă, iar situaţia poate degenera dramatic.

În ultima perioadă, am tras, public, mai multe semnale de alarmă referitoare la atractivitatea, în scădere dramatică, faţă de anii anteriori, vizavi de instituţiile de formare profesională iniţială poliţieneşti şi militare, pe fondul predicitibilităţii tot mai precare în cele trei sisteme de referinţă care definesc interesul oricărui tânăr ce îşi doreşte să îmbrace uniforma statului: sistemul carierei, sistemul salarizării şi sistemul de pensionare”, au transmis, luni, reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, potrivit news.ro.

Potrivit acestora, concurenţa la concursurile de admitere în şcolile de profil a scăzut drastic, la ultimele sesiuni.

Trierea care se organizează anterior probei scrise, constând în probele sportive şi psihologice, cu caracter eliminatoriu, reduce şi mai mult numărul candidaţilor care ajung să susţină probele finale. Un trist adevăr: în ultimele zile, la probele sportive susţinute în centrele zonale de selecţie, de către candidaţii la şcolile de formare iniţială a agenţilor şi subofiţerilor/maiştrilor militari din MAI, aproximativ 30% dintre concurenţi au fost declaraţi nepromovaţi”, au precizat sindicaliştii.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Apel către politicieni

Se poate ajunge în situația în care numărul candidaţilor care vor ajunge, totuşi, în 27 mai, în sălile de clasă, şi vor fi triaţi, ulterior, de proba medicală, să fie sub cel al locurilor scoase la concurs, asta în condiţiile în care deja sunt, din start, sub doi candidaţi pe un loc.

Domnilor politicieni: opriţi degringolada salarizării şi a pensiilor militare de stat! Fără predictibilitate, pe termen lung, în cariera de militar sau de poliţist, şi cu o salarizare precară, legiferată superficial de către decidenţi, vom suferi cu toţii: cetăţeni, societate şi stat”, au mai transmis sindicaliştii.

Ministerul Afacerilor Interne a scos la concurs aproape 2.900 de locuri în instituţiile de formare a agenţilor de poliţie şi subofiţerilor.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.