PNL și PSD au eliminat prin lege educația sexuală din școli

PNL și PSD au eliminat prin lege educația sexuală din școli
Inquam/ George Calin

Legislația privind educația sexuală în școli a fost modificată în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, după ce un amendament susținut de parlamentari PSD și PNL a fost introdus într-un proiect de lege privind drepturile copiilor.

 

Parlamentarii vor ca materia să nu se mai numească educație sexuală, ci sanitară, iar predarea să fie făcută doar cu acordul părinților.

Președintele Comisiei, deputatul PSD Adrian Solomon, a spus, pentru Digi24.ro, că astfel reglementarea este „mai cuprinzătoare” iar în privința acordului din partea părintelui el a declarat că decizia nu poate fi a „unor indivizi care vor să smintească națiunea asta”.

La începutul lunii aprilie, a fost promulgată legea care obligă unităţile şcolare să organizeze, cel puţin o dată pe semestru, programe de educaţie pentru viaţă şi sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.

Citește și
Liviu Dragnea, Ana Birchall
USR și Ana Birchall, proiect pentru desființarea ”secției odioase”, concepută de Dragnea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Actul normativ în vigoare a modificat Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

 

Educația sexuală devine educația sanitară

 

Conform acestuia, autorităţile locale și instituţiile publice sau private cu atribuţii în domeniul educaţiei au obligaţia de a derula în școli programe „în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”.

Însă patru parlamentari PSD și PNL au introdus în ședința de săptămâna aceasta a Comisiei pentru Muncă din Camera Deputaților un amendament prin care exprimarea „educație sexuală” este înlocuită cu „educație sanitară”.

Totodată, prin același amendament, programele de educație care includ această materie vor avea loc doar cu „acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor”.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
1 an de când Dragnea a fost închis. Deputații au respins proiecte de modificare a Codurilor
1 an de când Dragnea a fost închis. Deputații au respins proiecte de modificare a Codurilor

La exact un an de când Liviu Dragnea a intrat la închisoare, deputații au respins în plen 7 inițiative mai vechi de modificare a Codurilor Penale, numite de unii parlamentari ”proiecte toxice cu caracter penal”.

USR și Ana Birchall, proiect pentru desființarea ”secției odioase”, concepută de Dragnea
USR și Ana Birchall, proiect pentru desființarea ”secției odioase”, concepută de Dragnea

Mai mulți parlamentari USR împreună cu fostul ministru al Justiției Ana Birchall, care este deputat independent, au depus în Camera Deputaților un proiect legislativ privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

Moţiune împotriva ministrului Anisie. Parlamentarii s-au acuzat reciproc de eșecul educației
Moţiune împotriva ministrului Anisie. Parlamentarii s-au acuzat reciproc de eșecul educației

Camera Deputaţilor a dezbătut, luni, moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.