Percheziții la Spitalul Floreasca, într-un dosar de corupție. Medicul Mircea Beuran, printre cei vizați

×
Codul embed a fost copiat

La Spitalul Floreasca au avut loc joi percheziții într-un nou dosar care vizează infracțiuni de corupție comise în 2018. Printre cei vizați de procurori se află și doctorul Mircea Beuran.

Beuran a fost adus la DNA, după ce anchetatorii au făcut percheziţii în locuinţa sa, dar şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, săvârşite pe parcursul anului 2018. În cursul zilei de 13 februarie 2020, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare la două adrese situate în municipiul Bucureşti, dintre care una la sediul unei instituţii publice", se arată într-un comunicat al DNA.

Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după ce o femeie a decedat în urma unor arsuri suferite pe masa de operaţie.

Citește și
primirea victimelor la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca
Detalii şocante privind cazul femeii care a ars pe masa de operaţie. Explicaţia lui Mircea Beuran
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cazul pacientei care a luat foc la operație. Beuran a fost demis, iar spitalul Floreasca amendat
Cazul pacientei care a luat foc la operație. Beuran a fost demis, iar spitalul Floreasca amendat

Medicul Mircea Beuran a fost demis din funcția de șef de secție în cadrul Spitalului Floreasca din Capitală, în urma cercetării administrative care a fost declanșată de conducerea spitalului, după ce o pacientă a luat foc și a murit.

Detalii şocante privind cazul femeii care a ars pe masa de operaţie. Explicaţia lui Mircea Beuran
Detalii şocante privind cazul femeii care a ars pe masa de operaţie. Explicaţia lui Mircea Beuran

Detalii şocante ies la iveală în cazul femeii arse în timpul unei operaţii la spitalul Floreasca.

Cazul pacientei arse la Floreasca: Chirurgul Mircea Beuran: „Nu am fost de la început în operație”
Cazul pacientei arse la Floreasca: Chirurgul Mircea Beuran: „Nu am fost de la început în operație”

Medicul chirurg Mircea Beuran dezminte implicarea sa în incidentul care a avut loc, pe 22 decembrie, la Spitalul Floreasca, unde o pacientă a luat foc chiar pe masa de operație.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.