Locul care a impresionat-o pe Angela Merkel în Sibiu. ”Wow!”

Angela Merkel
Agerpres

Angela Merkel s-a declarat impresionată să afle că joi a fost în cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, unde a avut loc Summitul Partidului Popular European (PPE), a declarat, pentru Agerpres, directorul muzeului sibian, Ciprian Ştefan.

"Doamna Merkel chiar m-a întrebat ce rol are Muzeul ASTRA. I-am spus că este un muzeu care prezintă întreaga civilizaţie rurală din România, dar şi multiculturalitatea specifică ţării, nu doar regiunii, adică avem şi exponate care au legătură cu civilizaţia europeană. A fost impresionată. M-a întrebat cât e de mare, i-am spus că e cel mai mare din Europa şi a spus: "Wow!"", a precizat directorul Ciprian Ştefan.

Potrivit acestuia, "s-au scurs clipe istorice astăzi la Muzeul ASTRA. Liderii europeni au avut o întâlnire de lucru foarte importantă în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Vorbim despre un spaţiu care aminteşte oricui de rădăcini şi resurse sănătoase, punând pe prim plan valorile comune europene şi multiculturalitatea. Mai precis, un loc numai bun pentru decizii de viitor".

Joi, în Muzeul ASTRA din Pădurea Dumbrava, aflată la marginea municipiului Sibiu, au fost prezenţi şi peste o sută de meşteşugari din toată ţara, care fac demonstraţii de măiestrie, pentru a marca Ziua Europei într-o acţiune numită "Europa rurală".

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Citește și
Joseph Daul, presedintele PPE
Liderii UE, la Sibiu: "Nu o să lăsăm acţiunile guvernului PSD - ALDE să strice viitorul"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacția românilor când Iohannis, Merkel și Macron au ajuns la summit în Sibiu. VIDEO
Reacția românilor când Iohannis, Merkel și Macron au ajuns la summit în Sibiu. VIDEO

Iohannis, Merkel şi Macron au fost aplaudaţi de români la Sibiu, unde Donald Tusk a făcut baie de mulţime.

Liderii UE, la Sibiu:
Liderii UE, la Sibiu: "Nu o să lăsăm acţiunile guvernului PSD - ALDE să strice viitorul"

 Înainte de summitul şefilor de stat, liderii popularilor europeni s-au văzut separat, într-o reuniune în care s-a vorbit mult despre statul de drept.

Mesajul lui Klaus Iohannis la finalul Summitului de la Sibiu. Momentele cheie ale zilei
Mesajul lui Klaus Iohannis la finalul Summitului de la Sibiu. Momentele cheie ale zilei

Summitul de la Sibiu. De Ziua Europei, cei 27 de şefi de stat şi de guvern reuniţi la summit au adoptat Declaraţia de la Sibiu, un document cu 10 puncte pe care statele membre UE şi le asumă pentru strategia pe următorii 5 ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.