Individ cercetat sub control judiciar după ce și-a bătut concubina într-un salon cosmetic. El a agresat și o altă femeie

Poliție

Un bărbat este cercetat sub control judiciar după ce şi-a bătut concubina într-un salon cosmetic. El a agresat-o şi pe şi altă femeie, care a încercat să aplaneze conflictul.

Un bărbat din municipiul Piteşti a fost reţinut de către poliţişti, iar apoi plasat sub control judiciar, fiind acuzat de violenţă în familie, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce a făcut scandal într-un salon cosmetic, unde şi-a agresat fosta concubină, dar şi pe o femeie care a sărit în apărarea acesteia, încercând să aplaneze conflictul, conform News.ro.

Potrivit datelor furnizate, duminică, de Poliţia judeţeană Argeş, incidentul a avut loc vineri, în jurul orei 10:30, într-un salon de cosmetică, în cartierul Trivale din Piteşti. O persoană a sunat la 112 anunţând că un bărbat face scandal, a agresat două femei şi ameninţă că distruge lucrurile din salon.

Din verificări, s-a stabilit că bărbatul în cauză, de 35 de ani, din Piteşti, ar fi agresat pe fosta concubină, de 29 de ani, pe fondul unor discuţii contradictorii, după care ar fi agresat şi pe o altă femeie, de 30 de ani, care a intervenit pentru aplanarea conflictului, şi ar fi ameninţat cu acte de violenţă şi provocarea de distrugeri”, informează Poliţia Argeş.

Pe numele bărbatului, poliţiştii au deschis dosar penal pentru infracţiuni de violenţă în familie, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Citește și
mitică dragomir bătaie
Mitică Dragomir s-a luat la bătaie cu protestatarul Marian "Ceaușescu" pe o stradă din București
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vineri seara, el a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, sâmbătă fiind dispusă cercetarea în continuare sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Bătaie într-un club între un fost depustat PSD și șeful Cancelariei Prefectului din Focșani
Bătaie într-un club între un fost depustat PSD și șeful Cancelariei Prefectului din Focșani

Fostul deputat PSD de Vrancea, Dragoș Bârladeanu, a declarat, pe Facebook, că a fost agresat de șeful Cancelariei Prefectului Focșani, Cătălin Răducanu, în timp ce se afla în oraș.

Mitică Dragomir s-a luat la bătaie cu protestatarul Marian
Mitică Dragomir s-a luat la bătaie cu protestatarul Marian "Ceaușescu" pe o stradă din București

Scandal pe o stradă din București între Mitică Dragomir și un cunoscut protestatar, Marian Moroșanu, cunoscut sub porecla ”Ceaușescu”. Cei doi au avut un schimb dur de replici, care a degenerat în lovituri.  

Scandal în curtea unei biserici din regiunea Cernăuți. Enoriașii s-au luat la bătaie din motive geopolitice | VIDEO
Scandal în curtea unei biserici din regiunea Cernăuți. Enoriașii s-au luat la bătaie din motive geopolitice | VIDEO

Scandal în regiunea Cernăuți. Un grup de credincioși a încercat, la finalul săptămânii trecute, să ia cu asalt biserica „Înălțarea Domnului” din satul Rângaci, pe motiv că lăcașul de cult este controlat de oamenii Moscovei.

Gabriel Liiceanu, despre conducătorii politici: Depinde pe ce mână te lasă istoria. Carol I sau Gheorghe Gheorghiu-Dej
Gabriel Liiceanu, despre conducătorii politici: Depinde pe ce mână te lasă istoria. Carol I sau Gheorghe Gheorghiu-Dej

Gabriel Liiceanu explică motivul pentru care educația este calul de bătaie infinit al oricărei ameliorări sociale.

 

Trei bărbați din Timișoara s-au luat la bătaie din cauza unor probleme în familie. Unul dintre ei a intervenit cu o bâtă
Trei bărbați din Timișoara s-au luat la bătaie din cauza unor probleme în familie. Unul dintre ei a intervenit cu o bâtă

Scandal in mijlocul strazii, aseara, in apropierea Complexului Studentesc din Timisoara.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.