Incendiu într-un bloc din Arad: 22 de persoane au fost evacuate. Doi adulți și doi copii au ajuns la spital

pompieri
ISU

Un incendiu de proporții a izbucnit, marți, într-un bloc de 10 etaje din municipiul Arad. Din cauza degajărilor mari de fum de pe casa scării, zeci de persoane au fost evacuate. Doi adulți și doi copii au fost transportați la spital.

UPDATE. Patru persoane dintre cele evacuate din blocul din Arad în care a izbucnit un incendiu, între care doi copii, au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, prezentând semne de intoxicaţie uşoară cu fum.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean, este vorba de doi copii şi doi părinţi care au fost duşi la Unitatea de Primire Urgenţe, în timp ce alte şapte persoane, între care trei copii, au primit asistenţă medicală în faţa blocului, suferind atacuri de panică.

Incendiul a fost lichidat de pompieri după câteva minte de la sosirea echipajelor de intervenţie, cauza izbucnirii fiind în curs de stabilire.

Pompierii au evacuat din bloc 22 de persoane, în timp ce alte câteva zeci de persoane s-au autoevacuat din cauza fumului dens.

Citește și
incendiu camion
Un camion a luat foc pe A10. De la ce a pornit incendiul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Zeci de persoane evacuate

Conform ISU Arad, incendiul a izbucnit la o ghenă de gunoi aflată la etajul patru al blocului, în încăperea cu toboganul pentru aruncarea deşeurilor.

Fumul dens a ajuns până la ultimul etaj, iar o parte dintre locatari s-au autoevacuat, în timp ce alte zeci de persoane au fost evacuate de pompieri.

„Întrucât ghena este amplasată în interiorul scării blocului, fumul dens a pătruns şi în interiorul blocului, până la ultimul etaj. Concomitent cu acţiunea de stingere, s-a acţionat pentru evacuarea persoanelor aflate în interiorul blocului", a transmis ISU.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje medicale. Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad au informat că acordă îngrijiri unor persoane „agitate".

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
VIDEO. Momentul în care un bărbat se întoarce să salveze o fetiță de 3 ani după explozia din Botiza, Maramureș
VIDEO. Momentul în care un bărbat se întoarce să salveze o fetiță de 3 ani după explozia din Botiza, Maramureș

Momentul exploziei din Maramureș a fost surprins de camerele de supraveghere. În imagini se vede cum după impact, un bărbat care s-a salvat în ultimul moment din incendiu, se întoarce pentru a salva un copil.

Un camion a luat foc pe A10. De la ce a pornit incendiul
Un camion a luat foc pe A10. De la ce a pornit incendiul

Incendiu puternic, luni seara, pe autostrada A10, în zona localității Decea, din județul Alba.

Un copil de trei ani, transportat de urgență la spital după ce o rulotă unde se preparau produse fast-food a explodat
Un copil de trei ani, transportat de urgență la spital după ce o rulotă unde se preparau produse fast-food a explodat

O explozie urmată de incendiu s-a produs, luni, la o rulotă în care se pregăteau spre vânzare produse de tip fast-food, iar în urma deflagraţiei, cinci persoane, printre care şi un copil de trei ani, au fost transportate de urgenţă la spital.

Incendiu la cel mai mare spital privat din Constanța. A fost activat planul roșu de intervenție
Incendiu la cel mai mare spital privat din Constanța. A fost activat planul roșu de intervenție

A fost activat planul roșu de intervenție, noaptea trecută, la cel mai mare spital privat din Constanța.

Incendiu la Spitalul de Copii din Galaţi. Peste 100 de persoane, inclusiv mame cu copii, au fost evacuate
Incendiu la Spitalul de Copii din Galaţi. Peste 100 de persoane, inclusiv mame cu copii, au fost evacuate

A fost panică, joi seară, la Spitalul de Pediatrie din Galați, unde peste o sută de persoane, inclusiv mame cu copii mici, au fost evacuate.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.