Fermele de familie sunt tot mai apreciate în Europa. România va primi cinci miliarde de euro pentru susținerea lor

×
Codul embed a fost copiat

Fermele de familie sunt tot mai apreciate în Europa, care dă mai mulți bani ca niciodată, pentru susținerea lor.

Principalul argument este că micii agricultori fac produsele de calitate, iar marfa lor poate ajunge la consumatori, fără să treacă prin mâna intermediarilor. Potrivit europenilor un lanț mai scurt ar trebui să însemne produse proaspete și teoretic, accesibile ca preț.

Frații Gabriel și Mihai Corbu administrează o fermă de legume, în județul Giurgiu. Au un site de unde oricine le poate comanda produsele și, în paralel, au contracte cu restaurante din București. Au înțeles de la bun început că dacă vor să reuşească trebuie să fie disciplinaţi, serioşi, şi dedicaţi. Unul a învățat management, iar celălalt a studiat plantele.

Mihai Corbu: ”Mă ocup cu tot ce înseamnă operațional în fermă. Implemetarea culturilor, am grijă să fie răsadurile puse la timp, semințele, terenul pregătit”.

Gabriel Corbu: ”Eu mă ocup efectiv de cultură, de asocierea plantelor, de a aduce specii noi aici în fermă. Cultivăm de-a lungul anului aproximativ 500 de specii. Plusul e că indiferent cât de dificil ar fi în fermă sau te-ai certa, la urma urmei, când ai plecat acasă, totuși, e fratele tău. N-ai cum să rămâi supărat. A doua zi o iei de la capăt”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tot cu familia lucrează pământul și Sergiu Railean. La 42 de ani a renunțat la funcția de director de banca în Franța, iar acum cultivă plante medicinale bio.

Sergiu Railean, agricultor: ”Practic sunt eu și tata, care se ascunde acolo, dezierbează ceva și vara ne-a mai ajutat familia lărgită. Frații, cumnații, nepoții. Unicele fonduri pe care le primim sunt subvențiile la hectar de la APIA. Și mersi mult că ceva merge în țara asta”.

În prezent, în România rezistă pe piaţă doar cei care reușesc să aibă produse de o calitate desăvârșită, dar și un marketing bine pus la punct.

Alin Mâţuţă, europarlamentar în Comisia pentru Agricultură: ”În România, problema fundamentală este cu accesul la piață pentru acești fermieri mici, în general pentru agricultură de familie”.

Anul acesta, la Ministerul Agriculturii, erau înregistrați puțin peste 778 de mii de fermieri. Imaginați-vă că mai bine de 530 de mii dintre ei cultivă mai puțin de 5 hectare fiecare. Ei se încadrează la așa numita agricultură de subzistență. Adică produc mai mult pentru consumul propriu. La polul opus, fermieri mari care să cultive suprafețe întinse, mai mari de 500 de hectare, avem în toată țara doar puțin peste 2500.

Fermele de familie sunt văzute ca un plus, la nivelul Uniunii Europene. Iar comisarii au pregătit fonduri generoase pentru susținerea lor - 5 miliarde de euro vor ajunge doar în România.

Petre Daea, Ministrul Agriculturii: ”Le dă posibilitatea să-și identifice produsul respectiv. Să autorizăm produsele acelea, fie că sunt din zona montană, fie că-s tradiționale. Având această certificare a produsului respectiv, dându-i o anumită identitate, da și o anumită siguranță produsului pentru a fi valorificat. Iată, îi creează o piață”.

Banii vor putea fi accesați de anul viitor.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”

Și la munte a fost o veritabilă zi de vacanță. S-a văzut asta mai ales în centrul Brașovului, plin de turiști care au umplut terasele din Piața Sfatului. Cei care au vrut să evite aglomerația au ales să se plimbe pe aleile răcoroase din parcuri sau păduri

Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile
Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile

Doar 15% dintre tinerii din România verifică informaţiile pe care le găsesc pe internet, potrivit Eurostat. Și mai bine de de 40% recunosc că au distribuit, cel puțin o dată, o ştire falsă pe rețelele de socializare.

Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală
Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală

Ghiozdane mai ușoare pentru elevi. Asta își dorește Ministerul Sănătății, care a venit și cu propuneri. Greutatea ghiozdanului nu ar trebui să depășească 10% din cea a copilului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.