EURO 2020 ne prinde nepregătiţi. Din cele 4 stadioane, unul a fost demolat

×
Codul embed a fost copiat

Mai este doar o jumatate de an până la începerea campionatului de fotbal Euro 2020, iar țara noastră nu va avea niciun stadion complet modernizat din cele patru promise pentru antrenamentele competiției.

Dintre cele trei arene, la care se lucrează, doar cea din Ghencea este într-un stadiu avansat, însă nici aceasta nu va fi gata în totalitate la timp. Aceeași soartă o paște și pe mult-așteptata linie de tren între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni.

Îmbrăcat în costum, premierul Ludovic Orban, însoţit de miniştri şi consilieri, a inspectat şantierul stadionului ''Steaua''. A aflat de la constructor că lucrările au ajuns la 65% şi, din nefericire, nu vor fi finalizate până la Euro 2020.

Constructor: "Pentru antrenamente va fi utilizabil la 1 iunie 2020, iar toate faciltatile, şi hotelul, în detaliu - încă 3 luni''.

Ludovic Orban: ''Practic 4 ani de zile nu s-a făcut nimic, deşi toată lumea ştiam că aveam angajamente''.

Citește și
parasutist
Un parașutist a aterizat pe un stadion din Italia, în timpul unui meci din prima ligă. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La stadionul din Ghencea se lucrează acum la suprastructură, se pun instalaţii şi elemente de arhitectură, până la finele anului ar trebui să fie gata şi structură metalică a acoperişului, iar în februarie să fie montantă învelitoarea. Costurile estimate ale întregului stadion sunt de 95 de milioane de euro.

Arena din Ghencea, alături de alte trei stadioane, Arcul de Triumf, Giuleşti şi Dinamo - ar urma să găzduiască antrenamentele pentru Euro 2020 şi ar fi trebuit să fie gata până în luna iunie anul viitor.

La Arcul de Triumf, lucrările sunt gata în proporţie de doar 30%. Stadionul va avea peste 8 mii de locuri, iar costurile se ridică la 37 de milioane de euro.

Şi la Giuleşti lucrările avansează greu. Vechea construcţie a fost pusă la pământ în vara, iar acum abia se lucrează la nouă fundaţie.

Autorităţile s-au angajat să modernizeze şi stadionul Dinamo, dar acolo lucrările nici măcar nu au fost începute. Celelalte trei arene aflate în construcţie costa 171 de milioane de euro.

Alte 80 de milioane de euro ar urma să fie investite pentru construcţia unei noi linii de tren, intre Gara de Nord şi Otopeni, promisă că va fi gata tot pentru Euro 2020. Au apărut însă probleme.

Ludovic Orban: "În momentul de faţă se confruntă cu un posibil blocaj cauzat de o acţiune în instanţă făcută de 2 persoane fizice, speram să deblocăm."

De pe şantierul stadioanelor, premierul a vorbit şi despre o altă construcţie - cea a bugetului pe anul viitor - şi a dat asigurări că salariile şi pensiile nu vor scădea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Antrenorul echipei fiului lui Dragnea, ridicat de trupele speciale direct de pe stadion
Antrenorul echipei fiului lui Dragnea, ridicat de trupele speciale direct de pe stadion

Marius Baciu, antrenorul echipei Turris Oltul Turnu Măgurele, a fost ridicat miercuri de trupele speciale de pe stadionul din Colentina, la finalul partidei cu Sportul Snagov, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Un parașutist a aterizat pe un stadion din Italia, în timpul unui meci din prima ligă. VIDEO
Un parașutist a aterizat pe un stadion din Italia, în timpul unui meci din prima ligă. VIDEO

Un paraşutist a aterizat pe teren, duminică, în timpul meciului Sassuolo – Internazionale Milano, din campionatul Italiei.

Moment crucial pentru Iran. Femeilor li s-a permis accesul pe stadion
Moment crucial pentru Iran. Femeilor li s-a permis accesul pe stadion

Joi va fi un moment crucial pentru Iran, după ce femeilor li s-a permis accesul pe un stadion de fotbal pentru prima dată în ultimele decenii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.