Cine sunt victimele accidentului terifiant din Constanța, filmat de o cameră. Greșelile flagrante comise de șoferi

×
Codul embed a fost copiat

Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți într-un accident infiorător petrecut pe un drum din Constanța, după greșeli flagrante făcute de cei de la volan.

Unul dintre șoferii autoturismelor nu a oprit la stop într-o intersecție, cel de-al doilea a depășit pe linia continuă și ambele vehicule au fost prinse sub un camion.

Cel puțin două greșeli făcute de șoferii mașinilor mici au dus la acest impact dur cu final tragic.

Autoturismul care depășește camionul nu ar fi avut ce să caute acolo, pentru că pe șosea este linie continuă, care interzice aceasta manevra. Iar cel care iese de pe drumul lăturalnic nu oprește în intersecție, așa cum îi cere indicatorul STOP, ca să se asigure.

Este suprinzător cum șoferul nu a oprit la indicatorul STOP. A intrat în intersecție cu viteză, a lovit roata stângă a TIR-ului. Celălalt șofer care s-a angajat să depășească neregulamentar a intrat în el, iar împreună s-au prăbușit într-o curte de pe marginea drumului.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Înainte să iasă de pe șosea, mașinile au rupt gardul din beton al unei gospodării.

În mașina de culoare albastră - făcută praf - erau trei bărbați și o femeie, angajați la compania din apă din Constanța. Erau în timpul serviciului și mergeau la o stație de alimentare, ca să facă verificări. Șoferul - un bărbat de 54 de ani - și o colegă de-a lui de 37 de ani au murit pe loc. Ceilați doi care îi însoțeau au fost răniți și a fost chemat elicopterul SMURD să intervină.

Și propiertarul curții în care au ajuns mașinile a trecut prin momente dificile.

În cealaltă mașină mică era doar șoferul. Are răni ușoare.

Bărbatul care conducea camionul este singurul care a scăpat teafăr, deși cabina vehiculului a fost distrusă. Poliția face cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Niciunul dintre șoferii care au supraviețuit accidentului nu era băut.

O anchetă face și Inspectoratul de Muncă.

Marian Becheanu, inspector-șef ITM Constanța: „Verificăm dacă mijloacele de transport sunt verificate din punct de vedere tehnic, dacă persoanele care șofau erau instruite, dacă aveau capacitatea corepunzătoare”.

Reprezentantii companiei de apă unde erau angajați cei care și-au pierdut viața în accident au anunțat că vor ajuta familiile îndoliate.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.