Ce au găsit polițiștii în mașina unui taximetrist care își aștepta clientul în fața unui club

×
Codul embed a fost copiat

Mare atenție dacă obișnuiți să circulați cu taximetrul. În continuare există șoferi care încearcă să-și păcălească clienții, lucru dovedit din nou sâmbătă noapte de polițiștii din Capitală, care au pornit în căutarea șarlatanilor.

În scurt timp, un bărbat de 38 de ani, care își aștepta clientul în fața unui club, a fost prins cu aparatul cunoscut sub numele de "maimuță". Și nu au fost singurele nereguli descoperite de oamenii legii.

S-a aplicat o amendă în cuantum de 5.305 lei. Măsura complementară a reţinerii plăcuțelor de înmatriculare şi a certificatului. Maşina va fi indisponibilizata pentru 6 luni şi totodată dispozitivul care a fost găsit cu ocazia controlului corpral a fost confiscat", a transmis inspector Claudiu Costea, Brigada Rutieră.

Altor 5 taximetriști le-au fost urcate mașinile pe platformă, pentru că nu aveau autorizatiae de transport valabilă.

În doar câteva ore au fost verificate peste 60 de taximetre și au fost aplicate 39 de amenzi în valoare de peste 17000 de lei.

Citește și
taxi
Peste 150 de taximetrişti, controlaţi. Câţi dintre ei au rămas fără permis
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Accident în lanț provocat de un șofer cu Alzheimer. A făcut praf un taxi
Accident în lanț provocat de un șofer cu Alzheimer. A făcut praf un taxi

Accident în lanț provocat, joi, pe Drumul Național 71 de un bătrân de 80 de ani din județul Dâmbovița. Șoferul ar fi scăpat mașina de sub control, a intrat pe contrasens, și a izbit un taxi.

Peste 150 de taximetrişti, controlaţi. Câţi dintre ei au rămas fără permis
Peste 150 de taximetrişti, controlaţi. Câţi dintre ei au rămas fără permis

Poliţia Rutieră a verificat în noaptea de miercuri spre joi 158 de taxiuri.

Carnagiu pe șosea: 5 morți și 32 de răniți. Un autocar s-a ciocnit cu un TAXI. FOTO
Carnagiu pe șosea: 5 morți și 32 de răniți. Un autocar s-a ciocnit cu un TAXI. FOTO

Cinci persoane şi-au pierdut viaţa vineri, iar alte 32 au fost rănite în ciocnirea foarte violentă între un autocar care transporta spre aeroportul din Hong Kong angajaţi ai companiei Cathay Pacific şi un taxi, a anunţat poliţia, relatează AFP.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.