Câteva refugiate din Ucraina au curățat plaja din Mamaia, din propria inițiativă

×
Codul embed a fost copiat

Recunoscătoare pentru ajutorul pe care l-au primit, refugiatele din Ucraina vor să întoarcă binele și se implică acolo unde e nevoie de ele.

La malul mării, de exemplu, ele adună gunoaiele de pe plajă, cot la cot cu voluntarii români. Iar în Delta Dunării, câteva femei gătesc pentru turiști preparate tradiționale din țara lor.

Când au văzut că autoritățile din Mamaia și voluntarii au demarat curățenia de primăvară pe plajele din Mamaia refugiatele din Ucraina care s-au oprit în acest loc n-au stat pe gânduri. Au dat și ele o mână de ajutor și au reușit să adune zeci de saci de gunoi.

Eris, refugiată: Noi am vrut să facem ceva bun pentru români, am găsit aici multă bunătate, nu ne așteptam la așa ceva și am vrut să facem ceva folositor pentru locul în care stăm acum."

Ania, refugiată: Ne simțim în siguranță aici și copiii noștri sunt în siguranță, ei se pot duce acolo la cursuri, la fotbal, ore de engleză, de aceea am vrut să facem ceva bun să arătăm că suntem recunoscători."

Citește și
job
Refugiații ucraineni își găsesc job în România: 800 de anunțuri de angajare Ukrainian friendly disponibile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Angi Paiu, reprezentant ONG Mare Nostrum: Cel mai murdar sector a fost cel din Constanța unde au fost înregistrate jumătate din numărul deșeurilor, aproximativ 1300, iar cel mai des întâlnit deșeu a fost de această data șervețelul umed, urmat de mucurile de țigară și pungile de plastic."

Se fac lucrări de igienizare, de afânare a nisipului și se reabilitează porțiunile care au fost afectate de vântul puternic.

În Delta Dunării, la o pensiune, zece ucrainence au gătit preparatele lor tradiționale pentru clienți și gazde.

De la începutul războiului din Ucraina, prin vămile din România au intrat peste 537 de mii de refugiați. Nu toți au rămas însă în țara noastră.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 30. Franța, Turcia și Grecia vor efectua o „operațiune umanitară” de evacuare la Mariupol
Război în Ucraina, ziua 30. Franța, Turcia și Grecia vor efectua o „operațiune umanitară” de evacuare la Mariupol

Rușii nu au făcut progrese în lupta pentru cucerirea Kievului. Mai mult, pierderile suferite de armata rusă cresc cu fiecare zi care trece. Totuși, bombardamentele continuă, mai ales în Herson, al doilea oraş ca mărime din Ucraina.

Refugiații ucraineni își găsesc job în România: 800 de anunțuri de angajare Ukrainian friendly disponibile
Refugiații ucraineni își găsesc job în România: 800 de anunțuri de angajare Ukrainian friendly disponibile

Pe măsură ce tot mai mulți cetățeni ucraineni se refugiază pe teritoriul României pentru o perioadă nedeterminată, crește și nevoia lor de a găsi o sursă stabilă de venit.

Zelenski a numit țările care stau în calea aderării Ucrainei la UE. Ce a spus despre România. VIDEO
Zelenski a numit țările care stau în calea aderării Ucrainei la UE. Ce a spus despre România. VIDEO

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a numit țările care și-au exprimat scepticismul cu privire la aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană sau care au ezitat să aibă o poziție clară în favoarea țării sale, potrivit Pravda Ucraina.

Medvedev: Trei sferturi dintre ruşi susţin ”operaţiunea specială” în Ucraina. Și mai mulţi îl susţin pe Putin
Medvedev: Trei sferturi dintre ruşi susţin ”operaţiunea specială” în Ucraina. Și mai mulţi îl susţin pe Putin

Trei sferturi dintre ruşi susţin ceea ce Moscova numeşte ”operaţiunea specială” în Ucraina, declară agenţiei ruse publice de presă RIA Novosti fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev.

Ucraina: Militarilor ruși li se spune că războiul trebuie să se încheie până la 9 mai
Ucraina: Militarilor ruși li se spune că războiul trebuie să se încheie până la 9 mai

Propaganda rusă este activă și în rândul forțelor armate. Kremlinul le transmite militarilor că războiul din Ucraina trebuie să se încheie până pe 9 mai, o zi importantă pentru ruși, potrivit Statului Major al Forțelor Armate Ucrainene.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.