Campania de vaccinare împotriva Covid-19 continuă. Lista celor 25 de unități medicale unde se face imunizarea

×
Codul embed a fost copiat

În zeci de spitale din România a început sistematic vaccinarea anti covid. Sunt câteva unități sanitare în care absolut toate cadrele medicale și-au exprimat dorința de a se imuniza.

Pe lângă cele 10 spitale de boli infecțioase, de miercuri s-a dat startul campaniei de vaccinare în alte 25 de unități sanitare din întreaga țară.

Printre ele, și Spitalul Universitar din București- aproape 100 de angajați vor fi imunizați împotriva infecției Covid-19, iar alți 100 joi.

Aici, întreg colectivul medical și-a exprimat dorința de a se imuniza, pentru că au văzut în aceste luni cât de periculoasă este această infecție.

Pe plan international, s-a mai făcut un pas în lupta împotriva pandemiei. În Marea Britanie a fost aprobat vaccinul dezvoltat de cei de la Oxford/AstraZeneca, dar producătorul nun a depus deocamdată și o cerere de aprobare și la Agenția Europeană a Medicamentului, iar până când nu va avea acea aprobare, vaccinul nu va putea fi distribuit în Uniunea Europeană.

Citește și
Vaccinul anti-COVID trebuie făcut și de pacienții care au avut boala. Explicațiile medicilor
Vaccinul anti-Covid trebuie făcut și de pacienții care au avut boala. Explicațiile medicilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Astra Zeneca este una dintre cele șase companii cu care UE a încheiat contracte pentru livrarea serului împotriva Covid-19.

Este vorba de cel mai mare contract, de 300 de milioane de doze, cu posibilitatea de extindere pentru încă 200 de milioane.
Campania de vaccinare anti-COVID continuă miercuri în alte 25 de centre de vaccinare din întreaga ţară.

 

Unde continuă campania de vaccinare

 

Potrivit Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, este vorba despre următoarele centre:

* Bucureşti - Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Agrippa Ionescu";

* Dolj: Spitalul Clinic Municipal "Filantropia", Spitalul "Filişanilor" Filiaşi, Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, Spitalul Municipal Băileşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă, Spitalul CFR Craiova, Spitalul Municipal Calafat şi Spitalul Orăşenesc Dăbuleni;

* Timiş: Spitalul Judeţean, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu", Spitalul Clinic de Urgenţă Militar "Dr. Victor Popescu" şi Spitalul Municipal Lugoj;

* Hunedoara: Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, Spitalul Municipal Hunedoara, Spitalul Municipal Brad, Spitalul Orăşenesc Haţeg, Spitalul Municipal Lupeni, Spitalul de Urgenţă Petroşani, Spitalul Municipal Orăştie, Spitalul CF Simeria şi Spitalul Municipal Vulcan.

"În centrele de vaccinare menţionate se vor utiliza atât doze recepţionate de România în prima tranşă, cât şi în cea de a doua tranşă, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi Centrele regionale de depozitare, prin Direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a Municipiului Bucureşti", precizează un comunicat.

Astfel:

* de la Centrul Naţional de Stocare ''Cantacuzino'' au fost distribuite 1.470 de doze de vaccin pentru unităţile medicale din Bucureşti;

* de la Centrul regional Timişoara au fost repartizate 1.850 doze de vaccin, 875 pentru unităţile medicale din Timişoara şi 975 pentru cele din judeţul Hunedoara, doze alocate din cea de-a doua tranşă primită de România în data de 29 decembrie;

* de la Centrul regional Craiova au fost distribuite 975 de doze pentru spitalele din judeţul Dolj, doze alocate din cea de-a doua tranşă primită de România în data de 29 decembrie.

În prezent, procesul de vaccinare se desfăşoară, conform Strategiei naţionale de vaccinare, pentru personalul prevăzut în etapa I de vaccinare din domeniile sănătăţii şi social - sistem public şi privat.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
STS: Populația generală se va putea înscrie pentru vaccinare, fără a fi nevoie de o semnătură electronică
STS: Populația generală se va putea înscrie pentru vaccinare, fără a fi nevoie de o semnătură electronică

Persoanele din etapa 3 de vaccinare vor putea să se înscrie fără a fi condiționate de deținerea unui certificat digital calificat, potrivit STS.

Vaccinul anti-Covid trebuie făcut și de pacienții care au avut boala. Explicațiile medicilor
Vaccinul anti-Covid trebuie făcut și de pacienții care au avut boala. Explicațiile medicilor

Vaccinaţi-vă împotriva infecţiei cu coronavirus chiar dacă aţi făcut, deja, boala! Asta spun hotărât, medicii specialişti.

Șapte persoane au avut reacții adverse până în prezent, după ce s-au vaccinat anti-Covid
Șapte persoane au avut reacții adverse până în prezent, după ce s-au vaccinat anti-Covid

Trei aeronave, care au aterizat marți în București, Timișoara și Cluj au adus peste 140.000 de doze de ser anti-Covid în România.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.