Un avion Blue Air nu a mai ajuns în Capitală și a aterizat la Constanța

×
Codul embed a fost copiat

Un avion al companiei Blue Air cu 109 pasageri la bord, care venea de la Larnaca şi se îndrepta către Bucureşti a solicitat aterizarea pe Aeroportul Mihai Kogălniceanu din judeţul Constanţa.

Aeronava a reușit să aterizeze în condiţii de siguranţă, relatează news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Mihail Kogălniceanu, o aeronavă a companiei Blue Air, cu 109 pasageri şi 6 membri ai echipajului a solicitat aterizarea de urgenţă pe aeroportul din judeţul Constanţa din cauza unor probleme tehnice.

Avionul a reuşit să aterizeze în condiţii de siguranţă, fără a se înregistra vreo problemă.

Compania urmează să decidă ce se va întâmpla mai departe cu pasagerii şi cu aeronava.

Citește și
Angela Merkel - AFP/Getty
Avionul Angelei Merkel a aterizat de urgenţă în drum spre Argentina. Aeronava a avut probleme tehnice
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aeronava Blue Air care opera zborul 0B138 a decolat astăzi de pe Aeroportul din Larnaca (Cipru) cu destinația Otopeni, a aterizat în condiții de siguranță pe aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța.

Decizia a fost luată de comandantul aeronavei, ca urmare a unei semnalizari la bord. Din motive de precauție și ca urmare a vremii nefavorabile de pe Aeroportul Otopeni, respectiv aer cețos cu condiții de vizibilitate redusă, s-a decis aterizarea pe aeroportul din Constanța.

În niciun moment, siguranța pasagerilor nu a fost pusă în pericol și nu a fost vorba despre o aterizare de urgență.

În acest moment se realizează o verificare tehnică a aeronavei, iar echipa Blue Air se asigură ca pasagerii să ajungă la destinație în cel mai scurt timp posibil”, precizează Blue Air într-un comunicat.
 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Aterizare de urgență la Timişoara a unei aeronave Ryanair cu 182 de pasageri la bord
Aterizare de urgență la Timişoara a unei aeronave Ryanair cu 182 de pasageri la bord

O aeronavă a companiei Ryanair, care zbura cu aproape două sute de persoane la bord pe relaţia Londra - Salonic, a aterizat pe Aeroportul Internaţional Timişoara din cauza condiţiilor meteo nefavorabile de la destinaţie.

Avionul Angelei Merkel a aterizat de urgenţă în drum spre Argentina. Aeronava a avut probleme tehnice
Avionul Angelei Merkel a aterizat de urgenţă în drum spre Argentina. Aeronava a avut probleme tehnice

Cancelarul german, Angela Merkel, a absentat de la deschiderea summitului G20 la Buenos Aires după o aterizare de urgenţă a avionului său la Koln (vestul Germaniei), joi seară, a informat o purtătoare de cuvânt a cancelariei federale, relatează AFP.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.