Aproximativ 100 de credincioși au participat duminică la slujba oficiată de ÎPS Teodosie

×
Codul embed a fost copiat

Aproximativ o sută de credincioși au mers duminică la slujba oficiată de Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie la Mănăstirea "Peştera Sfântului Andrei" din Constanța.

Poliția și jandarmii i-au verificat și i-au rugat să respecte toate măsurile menite să îi protejeze. Nici Arhiepiscopul Tomisului n-a scăpat fără instructaj.

Atenție vorbim doar despre ziua în care începea în mod normal pelerinajul – interzis în prezent prin lege - și despre un serviciu religios obișnuit. Mâine de sărbătoarea Sf. Andrei au voie să participe la hram doar localnicii din Ion Corvin.

Reporter: ”Aveţi un mesaj pentru credincioşi înaltpreasfinţia voastră?”

Teodosie: ”Să vină cu inimă bună, să-şi mângâie sufletul. Sper că toate organele de ordine ne vor ajuta să fim în pace şi în armonie”.

Citește și
spital piatra neamt
Singurul supraviețuitor al incendiului din secția ATI de la Piatra Neamț a fost mutat într-un salon obișnuit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Polițiștii și jandarmii au verificat toate mașinile care s-au îndreptat, încă din zori, spre mânăstirea Peştera Sfântului Andrei. Oamenilor li s-au cerut actele, li s-a spus că trebuie să poarte mască, la slujbă și să păstreze distanța.

Slujba a fost oficiată în curtea mănăstirii, marcată corespunzător.

IPS Teodosie arhiepiscopul Tomisului: ”Am poposit anul acesta cu o zi mai devreem ca să pregătim această sărbătoare fiind atâta nesiguranţă. Astăzi am venit în recunoaştere, mâine va veni popor mult. În faţa sfântului apostol Andrei trebuie să se plece toţi şi cârmuitorii şi poliţia şi jandarmii. Toţi care vin să vină cu mască vom sta la distanţa”.

Racla în care se află moaştele Sfântului Andrei, împreună cu alte câteva rămășițe sfinte, au fost scoase din lăcaș. Un slujitor al bisericii le dezinfectează, după ce credincioşii se închină în față.

Totuși, duminciă a fost vorba doar despre o slujbă. Luni, în schimb, în ziua în care în mod tradițional avea loc pelerinajul, peste 130 de poliţişti şi jandarmi vor fi în zonă ca să se asigure că legea este respectată. Doar cei cu domiciliul în localitatea Ion Corvin, acolo unde se află mânăstirea, pot merge să se închine.

Arhiepiscopul Tomisului a căutat sprijin în instanță, unde a atacat decizia autorităților pe mai multe căi, dar nu a avut câștig de cauză. ÎPS Teodosie le-a cerut tuturor preoţilor din eparhie să se adune la Sf. Andrei, în zi de sărbătoare. Ba chiar, a invitat autoritățile, locale și de la centru, să facă același lucru.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O femeie care a fost bolnavă de Covid-19 a născut un copil care are deja anticorpi
O femeie care a fost bolnavă de Covid-19 a născut un copil care are deja anticorpi

O femeie din Singapore care a fost infectată cu noul coronavirus în martie, când era însărcinată, a născut un copil care are anticorpi împotriva virusului.

Singurul supraviețuitor al incendiului din secția ATI de la Piatra Neamț a fost mutat într-un salon obișnuit
Singurul supraviețuitor al incendiului din secția ATI de la Piatra Neamț a fost mutat într-un salon obișnuit

Pacientul adus în stare gravă la unitatea mobilă Leţcani de la Spitalul Judeţean Neamţ în urma incendiului din 14 noiembrie se simte mai bine, el fiind mutat de la ATI într-un salon din cadrul spitalului mobil, scrie News.ro. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.