A mai murit un pacient rănit în atacul de la Săpoca. Bilanțul deceselor

×
Codul embed a fost copiat

La o lună după atacul sângeros de la Spitalul de psihiatrie Săpoca din Buzău, numărul deceselor provocate de pacientul internat acolo a ajuns la şapte.

La această oră, suspectul în vârstă de 38 de ani este în fața procurorilor din Buzău care i-au adus la cunoştinţa informaţii despre noul număr al victimelor

Anchetatorii susţin că pacientul de 74 de ani care şi-a piedut viaţa vineri dimineaţă avea răni extrem de grave în urma atacului petrecut în noaptea de 17 spre 18 august în spitalul Săpoca.

Bărbatul a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe, iar pe toată perioada tratamentului a fost în stare gravă, intubat, instabil hemodinamic şi ventilat mecanic.

În prezent, în București se mai află internat un singur pacient.

Citește și
spital sapoca
A murit încă o victimă de la Săpoca. Bilanţul atacului de la spital a ajuns la 6
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Este vorba despre un bărbat internat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca care este stabil, conștient şi cooperant.

Suspectul a produs un adevărat măcel în doar câteva minute: a rănit 13 persoane, iar şapte dintre acestea şi-au pierdut viaţa.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
La un pas de un nou caz Săpoca. Un bărbat drogat a semănat panică în spitalul din Focşani
La un pas de un nou caz Săpoca. Un bărbat drogat a semănat panică în spitalul din Focşani

Un nou caz Săpoca era cât pe ce să se repete la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean din Focşani. Un bărbat de 30 de ani, aflat sub influenţa drogurilor, a agresat mai multe cadre medicale.

A murit încă o victimă de la Săpoca. Bilanţul atacului de la spital a ajuns la 6
A murit încă o victimă de la Săpoca. Bilanţul atacului de la spital a ajuns la 6

Una dintre victimele agresiunii de la Spitalul Săpoca, internată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a murit luni dimineaţă, informează Ministerul Sănătăţii.

Atacatorul de la Săpoca, expertizat pentru a se stabili dacă a avut discernământ
Atacatorul de la Săpoca, expertizat pentru a se stabili dacă a avut discernământ

Autorul măcelului de la Spitalul de psihiatrie Săpoca a ajuns joi seară în faţa comisiei de expertiză medico-legală, care urmează să stabilească dacă bărbatul a avut discernământ în momentul atacului.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.