Suma uriașă primită de DJ-ul Paul van Dyk, după ce a fost grav rănit la un festival

Paul van Dyk
Getty

DJ-ul german Paul van Dyk a fost despăgubit cu 10milioane de lire (n.r – 12,6 milioane de dolari), după ce a căzut de la 10 metri de pe scenă, la un festival de muzica ce a avut loc în 2016 în Olanda.

 

El fusese invitat să mixeze la un eveniment. La un moment dat, în timp ce se plimba pe scenă a căzut printr-o gaură din podea, care fusese acoperită cu o bucată de material.

DJ-ul – al cărui nume real este Matthias Paul - a intrat în comă și a durat trei luni până când s-a recuperat, suferind răni la nivelul creierului și coloanei, informează Daily Mail.

Citește și
avicii
Cine va primi averea de peste 22 de milioane de euro a lui DJ Avicii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din cauza rănilor suferite, a fost nevoit să petreacă o perioadă în scaunul cu rotile. Mai mult, el a fost trebuit să își amâne concertele, cât și albumul pe care urma să îl lanseze în 2017.

Astfel, Paul van Dyk a dat în judecată organizatorii evenimentului, iar o instanță a decis să fie despăgubit cu 12,5 milioane de dolari, întrucât compania nu a respectat normele de siguranță. Suma este destinată să acopere cheltuielile medicale ale artistului. Totodată, instanța a decis ca firma să plătească și 1,2 milioane de dolari pentru profiturile pierdute de aceta.

Van Dyk este unul dintre cei mai cunoscuți DJ din lume.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
DJ-ul Lost Frequencies a adus atmosfera de la Untold într-un club din Capitală. VIDEO
DJ-ul Lost Frequencies a adus atmosfera de la Untold într-un club din Capitală. VIDEO

DJ-ul Lost Frequencies a adus, sâmbătă seara, atmosfera de la Untold și Neversea în mijlocul iernii, într-un club din Capitală.

Cine va primi averea de peste 22 de milioane de euro a lui DJ Avicii
Cine va primi averea de peste 22 de milioane de euro a lui DJ Avicii

Dj Avicii și-a lăsat părinților săi întreaga avere, de peste 22 de milioane de euro (231 de milioane de coroane suedeze), conform unor documente făcute publice de autoritățile suedeze, țara de unde acesta provenea.

Un DJ londonez a fost înjunghiat mortal în timpul unei petreceri. FOTO
Un DJ londonez a fost înjunghiat mortal în timpul unei petreceri. FOTO

Un DJ londonez, în vârstă de 20 de ani, a fost înjunghat mortal în timpul unei petreceri la care au participat peste 100 de persoane.

Armin van Buuren, mesaj emoţionant despre România.
Armin van Buuren, mesaj emoţionant despre România. "Un pământ binecuvântat"

La o lună şi jumătate de la UNTOLD, cel mai iubit DJ al festivalului, Armân Van Buuren, a ţinut să le reamintească fanilor cât de bine s-a simţit la noi, printr-un clip postat pe pagina personală de Facebook.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.