Prima apariție publică a actorului Kevin Hart după accidentul auto. Ce mesaj a transmis

Kevin Hart
Getty

Kevin Hart și-a făcut pentru prima oară apariția în public, după accidentul în care a fost implicat în urmă cu câteva luni. Actorul a participat la premiile People’s Choice 2019.

Comediantul în vârstă de 40 de ani a fost premiat pentru cel mai bun show de comedie din anul 2019. Acesta a fost primit cu aplauze călduroase din partea publicului, după ce prezentatorul Robert Downey Jr. l-a anunțat ca fiind câștigător, relatează FoxNews.

„În primul rând, mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că sunt aiciMă face să apreciez și mai mult viața. Mă face să apreciez lucrurile care contează cu adevărat. Familia. Vreau să le mulțumesc soției și copiilor mei, care au fost mereu alături de mine”, a spus actorul.

Hart și-a încheiat discursul mulțumind mulțimii de fani care și-au arătat sprijinul pentru el, la scurt timp după accident.

„Nu aveți idee despre efectul pe care îl aveți asupra noastră, energia voastră, sprijinul vostru”, a adăugat acesta.

Citește și
Kevin Hart
Kevin Hart, grav rănit într-un accident. Primele imagini de la fața locului. FOTO
Nu s-au omorât cu munca, dar au încasat lunar peste 7.000 de euro. Politicienii români cu activitate discretă în Parlamentul European

Actorul Kevin Hart a fost grav rănit într-un accident de circulaţie. Starul se afla în maşina sa de lux, pe care şi-a făcut-o cadou în luna iulie, când a împlinit 40 de ani. La volan era un prieten de-al lui.

Hart și-a fracturat coloana vertebrală în trei locuri, fiind spitalizat și supus la o serie de intervenții dificile.

„Când vorbește Dumnezeu, trebuie să-l asculți”, spunea Hart într-o postare pe Instagram de după accident.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Gigi Becali anunță o revenire de senzație la FCSB
NEWS ALERT Gigi Becali anunță o revenire de senzație la FCSB
Citește și...
Starea lui Kevin Hart, după teribilul accident rutier. Anunțul făcut de soția sa
Starea lui Kevin Hart, după teribilul accident rutier. Anunțul făcut de soția sa

Kevin Hart este "conştient" şi se simte "bine", a dat asigurări soţia sa, după teribilul accident de maşină în care a fost implicat recent actorul, relatează marţi Evening Standard.

Kevin Hart, grav rănit într-un accident. Primele imagini de la fața locului. FOTO
Kevin Hart, grav rănit într-un accident. Primele imagini de la fața locului. FOTO

Kevin Hart, grav rănit într-un accident. Primele imagini de la fața locului. FOTO

Kevin Hart, grav rănit într-un accident. Primele imagini de la fața locului. FOTO
Kevin Hart, grav rănit într-un accident. Primele imagini de la fața locului. FOTO

Actorul Kevin Hart a fost grav rănit într-un accident de circulaţie.

Recomandări
Macron și Xi au pus la cale un armistițiu la nivel mondial. „Lumea de astăzi nu este prea pașnică”
Macron și Xi au pus la cale un armistițiu la nivel mondial. „Lumea de astăzi nu este prea pașnică”

Președintele chinez Xi Jinping a revenit în Europa după 5 ani. Primit cu toate onorurile la Paris, nu a fost menajat.

Netanyahu, acuzat că pune în pericol pacea din Gaza prin bombardarea Rafah. „Acest lucru ar părea a fi un truc”
Netanyahu, acuzat că pune în pericol pacea din Gaza prin bombardarea Rafah. „Acest lucru ar părea a fi un truc”

Hamas a acceptat luni o propunere de încetare a focului în Gaza din partea mediatorilor, dar Israelul a declarat că termenii nu îi îndeplinesc cerinţele şi a continuat loviturile în Rafah, plănuind în acelaşi timp să continue negocierile pentru un acord.

Temperaturi ridicate în luna mai. Zonele din România în care va ploua mult în următoarea perioadă
Temperaturi ridicate în luna mai. Zonele din România în care va ploua mult în următoarea perioadă

Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie.