(P) VELCEA & PARTNERS oferă firmelor de consultanță externalizarea scrierii proiectelor europene

velcea

În condițiile creșterii apetitului antreprenorilor de a aplica pentru a obține fonduri nerambursabile, firmele de consultanță din România sunt de multe ori depășite de volumul de muncă necesar scrierii, depunerii și implementării proiectelor clienților.

Grupul VELCEA & PARTNERS, ce s-a remarcat cu obținerea a peste 900 de finanțări nerambursabile câștigate pentru clienții săi în cadrul unor programe cu fonduri europene/guvernamentale nerambursabile (ce pot fi oricand verificate AICI), vine cu o ofertă specială, adresată firmelor de consultanță din România.

Firmele de consultanță pentru accesarea fondurilor europene, pot externaliza scrierea, depunerea și implementarea proiectelor către grupul VELCEA & PARTNERS, grup ce reunește experți în accesarea fondurilor europene și guvernamentale, cu o vastă experiență profesională, dobândită atât la alte firme de consultanță, cât și în ultimii ani, prin contribuția adusă la scrierea, depunerea și implementarea a peste 900 de proiecte în cadrul a peste 20 de programe diferite, majoritatea având un grad de dificultate ridicat.

"În ultima perioadă am avut mai multe solicitări, din partea unor firme de consultanță, pentru a prelua scrierea unor proiecte, în cadrul unor programe unde nu aveau expertiza necesara sau unde erau foarte aglomerați și depășiți de situație. Am stabilit deja câteva astfel de colaborări și ne dorim să mai demarăm și altele. Este foarte important însă, să discutăm și să stabilim detaliile din timp, pentru că de cele mai multe ori, pe ultima sută de metri, este greu să putem prea un număr mare de proiecte”, a declarat George Velcea, fondatorul firmei de consultanță pentru fonduri europene, Velcea & Partners.

În ultimii 7 ani, pe sectorul IMM-urilor, grupul Velcea & Partners a fost în top 3 național, în ceea ce privește numărul de proiecte aprobate.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Grupul Velcea & Partners a avut peste 900 de proiecte aprobate pe mai multe programe (peste 20 programe diferite) ce au funcționat la nivel național: POC 411, POC 411 bis, Electric UP, PNDR 6.2, PNDR 6.3, PNDR 6.1, Comerț și Servicii, Microindustrializare, START-UP NATION (cele 3 ediții), Femeia Antreprenor, START-UP PLUS, Tranziția către economia circulară, Măsura 1, Măsură 2, Horeca, Internaționalizare, IMM INVEST, Microgranturi în domeniul agroalimentar, Capital de lucru în domeniul agroalimentar și altele.

Echipa VELCEA & PARTNERS reunește mai multe categorii de experți, care se ocupă de scrierea și verificarea proiectului înainte de a fi depus și de răspunsuri la clarificări/contestații și chiar acțiuni în instanță, în cazul nefericit al respingerii proiectului dumneavoastră.

Echipa VELCEA & PARTNERS are în componența sa: consultanți în accesarea fondurilor nerambursabile, experți acreditați în accesarea fondurilor nerambursabile, contabili, expert-contabili, experți de mediu, avocați specializați în programe cu fonduri nerambursabile, experți în tehnologia informației (IT) și are colaborări cu numeroși experți și consultanți din diverse domenii de activitate.

Pentru mai multe detalii privind oferta de preț și condițiile colaborării, ne puteți contacta prin e-mail: [email protected] sau la telefon: +4 0758 366 510.

Daca sunteți interesați să aplicați pentru fonduri europene/guvernamentale (și NU sunteți reprezentantul unei firme de consultanță pentru accesarea de fonduri europene), ne puteți contacta la numărul de telefon: +4 0764447755.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.