Scandalul DNA Ploiești. Conducerea instituției cere revocarea fostului șef Lucian Onea

lucian onea
Inquam Photos / George Calin

Conducerea DNA a transmis, joi, Secţiei de procurori a CSM solicitarea avizului de revocare din funcţia de procuror la DNA Ploieşti a lui Lucian Gabriel Onea, în prezent suspendat din funcţie - fost șef al DNA Ploiești.

Motivul: "acesta şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile".

De asemenea, au fost transmise cererile de încetare a activităţii la DNA Ploieşti pentru alţi trei procurori.

"La data de 10 ianuarie 2019, procurorul şef adjunct, care exercită atribuţiile procurorului şef al DNA, a transmis Secţiei de procurori a CSM solicitarea avizului de revocare din funcţia de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, a domnului Onea Lucian Gabriel, procuror în cadrul acestui serviciu, în prezent suspendat din această funcţie, întrucât acesta şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile specifice funcţiei deţinute", se arată într-un comunicat al DNA.

Totodată, au fost transmise Secţiei de procurori a CSM cererile de încetare a activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti a următorilor procurori: Deaconu Giluela, Savu Alfred Virgiliu, Răileanu Elena Cerasela.

Citește și
Mircea Negulescu
Fostul şef DNA Ploieşti şi procurorul Mircea Negulescu, suspendaţi de CSM
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În 30 iulie, Secţia pentru procurori a CSM a decis suspendarea din funcţie a procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti.

Parchetul General susţine că, în anul 2015, Lucian Onea şi Mircea Negulescu au determinat prin constrângere un martor (Vlad Cosma - n.r.), ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia (Andreea Cosma - n.r.), să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/ liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept "mită electorală". Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

Parchetul mai arată că, deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, Lucian Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor, prezentând instanţei, drept probe, documentele ticluite.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Fostul șef al DNA Ploiești, la Instanţa supremă pentru a contesta controlul judiciar
Fostul șef al DNA Ploiești, la Instanţa supremă pentru a contesta controlul judiciar

Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea s-a prezentat joi dimineaţa la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se va judeca cererea sa de revocare a măsurii controlului judiciar.

Fostul şef DNA Ploieşti şi procurorul Mircea Negulescu, suspendaţi de CSM
Fostul şef DNA Ploieşti şi procurorul Mircea Negulescu, suspendaţi de CSM

Cei doi magistraţi sunt sub control judiciar, fiind acuzaţi că l-au constrâns pe Vlad Cosma să întocmească un document fals.

Mircea Negulescu și Lucian Onea au fost plasați sub control judiciar. Primele reacții
Mircea Negulescu și Lucian Onea au fost plasați sub control judiciar. Primele reacții

Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost audiați vineri la sediul Parchetului General în dosarul în care sunt anchetaţi pentru inducere în eroare a organelor judiciare.

Fostul şef al DNA Ploieşti, audiat la Parchetul General. Acuzaţiile care i se aduc
Fostul şef al DNA Ploieşti, audiat la Parchetul General. Acuzaţiile care i se aduc

Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea s-a prezentat marţi la sediul Parchetului General.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.