Generalul care a furat 180.000 de euro din banii spionilor militari ca să-și ia o vilă, condamnat cu suspendare.

Generalul care a furat 180.000 de euro din banii spionilor militari ca să-și ia o vilă, condamnat cu suspendare.
Profimedia

Fostul adjunct al serviciului de informații al Armatei, care a furat 180.000 de banii direcției pentru a-și cumpăra o casă, a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Generalul va face muncă în folosul comunității la primăria sau școala din Cornetu.

 

Iulian Cristian Gherghe, cu gradul de general-maior în rezervă, fost director adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA), a fost condamnat definitiv, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an şi cinci luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals.

Instanţa supremă a respins apelul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti şi a menţinut condamnarea cu suspendare aplicată generalului de Curtea Militară de Apel în luna septembrie 2021.

Potrivit soluţiei primei instanţe, generalul va sta 2 ani şi 6 luni sub supravegherea Serviciul de Probaţiune Ilfov, perioadă în care trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare la Primăria comunei Cornetu sau Şcoala Gimnazială nr. 1 Cornetu.

Citește și
Fostul director adjunct al DIA, Iulian Cristian Gherghe, rămâne în arest preventiv
Fostul director adjunct al DIA, Iulian Cristian Gherghe, rămâne în arest preventiv
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

A înapoit prejudiciul în timpul urmăririi penale

 

Iulian Cristian Gherghe a fost trimis în judecată în iunie 2021 de Parchetul General, fiind acuzat că, la data de 27 noiembrie 2018, când avea calitatea de locţiitor al şefului DGIA, şi-a însuşit, fără drept, suma de 179.470 dolari din fondurile ce aparţin acestei structuri militare, scop în care a falsificat şi folosit mai multe înscrisuri oficiale.

Banii au fost folosiţi pentru a cumpăra o casă.

Procurorii precizează faptul că prejudiciul a fost achitat în întregime în cursul urmăririi de către general, prin restituirea sumei sustrase.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fostul adjunct al DGIA, condamnat la închisoare cu suspendare după ce a sustras 180.000 de dolari din banii instituției
Fostul adjunct al DGIA, condamnat la închisoare cu suspendare după ce a sustras 180.000 de dolari din banii instituției

Fostul director adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, Iulian Cristian Gherghe, a fost condamnat de Curtea Militară de Apel Bucureşti la un an şi cinci luni închisoare cu suspendare.

Fostul director adjunct al DIA, Iulian Cristian Gherghe, rămâne în arest preventiv
Fostul director adjunct al DIA, Iulian Cristian Gherghe, rămâne în arest preventiv

Generalul Maior în rezervă Iulian Cristian Gherghe, fostul adjunct al Direcției de Informații a Armatei, rămâne în arest preventiv încă 30 de zile, după cum a decis luni Curtea Militară de Apel.

Presedintele Traian Basescu, la aniversarea DGIA
Presedintele Traian Basescu, la aniversarea DGIA

Presedintele Traian Basescu participa, miercuri, la Cercul Militar National, la aniversarea a zece ani de la infiintarea Directiei Generale de Informatii a Apararii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.